Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Primul centru de excelenţă în diabet din România va fi deschis peste un an în cadrul Spitalului Malaxa, potrivit unui comunicat al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Primăria Capitalei va realiza primul Centru de Excelenţă în Diabet din România. Centrul de Excelenţă pentru tratarea diabetului va fi deschis în cadrul Spitalului Clinic ‘Nicolae Malaxa’ din Capitală, peste un an. Proiectul este derulat de Municipalitate, prin intermediul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti“, relevă sursa citată.

Directorul medical al ASSMB, Turkes Ablachim, a spus că va fi un centru ambulatoriu în care pacienţii diabetici vor putea realiza toate consulturile de specialitate. Centrul de excelenţă pentru tratarea diabetului va include şi cabinete de cardiologie, nefrologie, neurologie, nutriţie, psihologie.

“De asemenea, vom realiza primul cabinet de podiatrie din Bucureşti, pentru îngrijirea piciorului diabetic. În acest centru, va fi posibil screening-ul şi diagnosticul diabetului gestaţional. Tot în cadrul centrului, va exista şi un laborator complex de explorări funcţionale. De o atenţie specială se va bucura compartimentul dedicat copiilor cu diabet, în care se vor implementa tehnici moderne de monitorizare a glicemiei şi de tratament”, se arată în comunicat.

Clădirea în care va fi deschis Centrul de Excelenţă pentru tratarea diabetului va fi amenajată şi dotată din fondurile Primăriei Capitalei. Medicii vor avea contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, astfel încât serviciile medicale vor fi decontate.

De asemenea, creşterea alarmantă a cazurilor de diabet în rândul copiilor a condus la necesitatea creării unei structuri medicale cu paturi. Astfel, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a propus înfiinţarea unui compartiment de diabet la noul Spital de pediatrie “Victor Gomoiu”. În această locaţie copiii nou diagnosticaţi cu diabet zaharat şi cu complicaţii ale acestei afecţiuni vor putea fi spitalizaţi pentru a primi îngrijirea necesară.

Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în România sunt aproape 1,5 milioane de oameni care suferă de diabet.

Federaţia Internaţională de Diabet estimează că, la nivel mondial, unul din 11 adulţi este diagnosticat cu diabet, iar 46,5% nu ştiu că au această afecţiune. Până în 2040, această statistică va creşte exponenţial, numărul celor diagnosticaţi cu diabet ajungând la peste 640 de milioane de cazuri. Astfel, în aproape 20 de ani, unul din 10 adulţi va fi diagnosticat cu diabet.

Pe plan mondial, la fiecare 6 secunde, un pacient cu diabet pierde lupta cu boala, avertizează specialiştii.

La nivel european, la sfârşitul lui 2015 erau aproape 60 de milioane de diabetici, iar până în anul 2040 numărul pacienţilor cu această afecţiune va creşte la 71,8 milioane de cazuri, se mai arată în comunicat. AGERPRES