GalaMedicalManager1.jpgPe 9 decembrie 2013 a avut loc la World Trade Plaza prima ediție a Galei Premiilor MedicalManager, eveniment organizat de Oameni și Companii și portalul național MedicalManager.ro, care și-a propus să evidenţieze eforturile şi profesionalismul principalilor actori ai sistemului medical, public și privat.

Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 120 persoane, nume marcante din domeniu, dar și reprezentanți ai mediului de afaceri. Au fost acordate 20 de premii, care au fost stabilite în urma contabilizarii voturilor înregistrate pe portalul MedicalManager.ro timp de 30 de zile. Premiile au fost de decernate de dr. Vasile Cepoi – Consilier de stat în cadrul Guvernului și Bogdan Jansen – președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor.

Iată lista premianților și motivațiile care au stat la baza acesteia:

Premiul de excelență pentru activitatea de cercetare a fost acordat Institutului Național de Endocrinologie „C. I. Parhon”, care în ultimii ani a pus accentul pe dezvoltarea unor proiecte de cercetare de anvergură europeană. În anul 2015 institutul va beneficia de unul dintre cele mai moderne laboratoare de cercetare genetică de pe continent. Premiul a fost înmânat doamnei manager Diana Păun.

Premiul de excelență pentru susţinerea drepturilor medicilor a fost acordat Societății Naționale de Medicina Familiei, pentru atenția acordată educației medicale continue a membrilor săi, creșterii calității actului medical în rândul medicilor de familie și comunicării cu pacienții, dar și pentru gradul de implicare activă în toate aspectele care țin de promovarea profesiei. Premiul a fost înmânat doamnei președinte Rodica Tănăsescu.

Premiul de excelență pentru managementul calităţii în actul medical a fost acordat Spitalului Municipal de Urgență Moinești, care a reușit să dezvolte în mod echilibrat cel mai modern model de unitate sanitară cu paturi din țară. „Zilele Medicale ale Spitalului” reunește anual peste 250 de medici din toate centrele medicale universitare din țară, dar și străini. Premiul a fost înmânat domnului manager Adrian Cotîrleț.

Premiul de excelență pentru management performant public a fost acordat Institutului Clinic Fundeni, unde se efectuează tratamente și proceduri standardizate, dar și inovatoare în toate specialitățile medicale, fiind un reper al excelenței în transplantul de organe și celule. Anul 2013 a însemnat un număr record de proceduri de transplant, peste 350. Premiul a fost înmânat doamnei manager Carmen Orban.

Un alt Premiu de excelență pentru management performant public a fost acordat Companiei Antibiotice Iași, care a dovedit sustenabilitate și continuitate în industria de medicamente, fiind recunoscută de decenii în spitalele și farmaciile din România. Premiul a fost înmânat domnului manager Ioan Nani.

Premiul de excelență pentru management performant privat a fost acordat Rețelei Private de Sănătate Regina Maria – cea mai mare rețea privată de sănătate din România, care a implementat și promovat în România un sistem modern de abonamente de sănătate, soluție complementară pentru sistemul de asigurări, jucând un rol fundamental în componenta de educație și prevenție dintr-o țară. Premiul a fost înmânat domnului director executiv Fady Chreih.

GalaMedicalManager5.jpg

Al doilea Premiu de excelență pentru management performant privat a fost oferit Spitalului de Recuperare Recumedis din Iași, cel mai modern spital privat de recuperare din Moldova, pentru modul civilizat, profesionist în care se desfășoară actul medical în fiecare din secțiile acestui spital. Premiul a fost înmânat doamnei Andreea Tănasă, Director de Marketing.

Premiul de excelență pentru inițiative moderne în managementul medical a fost oferit Spitalului Orășenes Buhuși, pentru atragerea și coordonarea primei implementări probono de software medical în România, care înseamnă acces rapid la istoricul medical, la investigațiile și explorările funcționale realizate, dar și timp de așteptare mai scurt pentru pacienți. Premiul a fost înmânat domnului manager Mouhannad Toron.

Premiul de excelență pentru implicarea în activități de responsabilitate socială și voluntariat a fost decernat Fundației Crucea Alb-Galbenă, pentru acțiunile de voluntariat în sprijinul pacienților cu nevoi speciale și elaborarea de pachete de servicii și standarde pentru îngrijirile la domiciliu. Premiul a fost înmânat doamnei director Măriuca Ivan.

Premiul de excelență pentru implementarea proiectului de telemedicină a fost acordat Spitalului de Recuperare Cluj-Napoca, pentru proiectul pilot de telemedicină implementat în zona Beliș – Cluj, un sistem informatic integrat de diagnoză la distanță și monitorizare pentru pacienții cu patologie cardiacă. Premiul a fost înmânat doamnei manager Sanda Patrichi.

Premiul de excelență pentru reprezentarea drepturilor pacienților a fost acordat Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, înfiinţată din dorinţa de a oferi suport persoanelor şi familiilor celor afectaţi. Aceasta a declarat anul 2013 Anul Optimsmului şi a lansat campania „Doar optimismul e contagios!”. Scopul acestei campanii este să atragă atenţia asupra afecţiunilor autoimune şi asupra faptului că acestea nu sunt contagioase, dar şi să-i ajute pe pacienţi să accepte boala şi să aibă o viaţă cât mai apropiat de cea normală. Recent, APAA a lansat un manifest anti-discriminare în sprijinul pacenților cu psoriasis care sunt adesea expuși stigmei la nivel social sau instituțional. În acest an, a mai dezvoltat o serie de proiecte naționale dedicate pacienților cu boli inflamatorii intestinale, lupus, poliartrită reumatoidă sau scleroză multiplă. Premiul a fost înmânat doamnei președinte Rozalina Lăpădatu.

lapadatu_rozalinda.jpg

Al doilea Premiu de excelență pentru reprezentarea drepturilor pacienților a fost oferit Asociației AntiParkinson din România, ce reprezintă și apără interesele celor 72.000 de bolnavi de Parkinson din România și care a fost recunoscută de Colegiul Medicilor din România drept cea mai activă Asociație de Pacienți din România. Premiul a fost acordat pentru evenimentul „Mişarea continuă însufleţeşte viaţa” şi pentru mobilizarea medicilor neurologi la acţiunea cu tema „Mişcarea Continuă împotriva bolii Parkinson”, în cadrul Maratonului Internaţional de la Bucureşti, și a fost înmânat domnului președinte Dan Răican.

Premiul de excelență pentru proiecte media în domeniul sănătăţii a fost acordat Centrului pentru Jurnalism Independent, care acționează pentru profesionalizarea presei prin păstrarea standardelor jurnalistice și prin dezvoltarea unui mediu echilibrat, onest și responsabil în mass-media. De-a lungul activității sale, a acordat o atenție deosebită promovării jurnalismului de sănătate, derulând programe cuprinzătoare precum „Bursele Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătate mintală”, „Jurnalismul de sănătate în Europa”, „Presa și accesul la sănătate în comunitățile de romi”. Premiul a fost înmânat doamnei președinte Ioana Avădani.

Premiul de excelență pentru programul „Managementul transfrontalier al bolilor infecţioase” a fost acordat Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș și Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași. Lansarea Grupului de lucru România – Moldova pentru managementul transfrontalier al bolilor infecţioase a fost lansat în luna octombrie, având ca obiective identificarea unor soluții de management transfrontalier al bolilor infecțioase și schimbul de experiență între experții români și cei moldoveni pe tema bolilor infecțioase. Premiul a fost înmânat doamnei Anca Streinu-Cercel, Medic Specialist în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase şi doamnei profesor doctor Carmen Dorobăț, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Iași.

GalaMedicalManager3.jpg

Premiul de excelență pentru implementarea unor instrumente moderne în practica medicală a fost acordat Asociației Registrul Român de Boli Reumatice, un grup de inițiativă alcătuit din reprezentanți ai principalelor centre de reumatologie din țară, precum și ai pacienților cu afecțiuni reumatice, având ca obiectiv principal înființarea și menținerea unui registru de evidență al pacienților cu artrită reumatoidă şi alte boli reumatice, precum și activități conexe de educație medicală. Premiul a fost înmânat principalilor inițiatori și susținători ai Registrului: Conf. Dr. Cătălin Codreanu, Prof. Dr. Ruxandra Ionescu, Șef Lucrări Dr. Ioan Ancuța.

Premiul de excelență pentru implementarea unui program modern de informatizare a fost acordat companiei MedLife, pentru implementarea suitei Charisma și integrarea tuturor componentelor medicale, economice și de resurse umane într-o platformă unică, cu un nivel ridicat de performanță, siguranță în utilizare și securitate a datelor.

Un premiu special a fost acordat doctorului Vasile Cepoi al cărui profesionism și eficiență au fost recunoscute unanim atunci când a fost director al Casei de Asigurări de Sănătate Iași, șef al Direcției de Sănătate Publică Iași, apoi ca secretar de stat și ministru al Sănătății. Nu în ultimul rând, doctorul Cepoi a avut o contribuție esențială la materializarea proiectului privind Institutul Regional de Oncologie din Iași. Domnia sa a primit Premiul de excelență pentru management guvernamental.

Organizarea Galei Premiilor MedicalManager.ro a fost posibilă și datorită sprijinului acordat de partenerii evenimentului: Partener instituțional – CoNAS, partener principal – ADM Farm, parteneri: Focality, Microsoft, Renault, Edenred, DAS, Editura Medicală, Azay.

GalaMedicalManager4.jpg