Pregătirea pentru anestezie, o etapă esenţială

Domnul Dumitru are 72 de ani şi a fost operat de curând. Una dintre cele mai mari temeri ale sale a fost cea de anestezie: „Mi-a fost foarte frică, fiind prima operaţie, dar doamna doctor, prin cuvintele sale, m-a încurajat foarte mult şi mi-a explicat tot, de la început, până la sfârşit. Aşa ceva numai prin filme mai vezi, prin alte ţări. Sunt foarte mulţumit, am fost pregătit şi toată lumea a avut grijă de mine”, a spus pacientul Spitalului Providenţa din Iași.

Despre importanţa anesteziei şi mai ales despre pregătirea pentru anestezie, ca etapă esenţială în reuşita operaţiei, oferă detalii dr. Luciana Croitoru (Creţiu), medic specialist Anestezie şi Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Providenţa.

„Viziunea generală a pacientului în ceea ce priveşte intervenţia chirurgicală este în primul rând frica de necunoscut (mai accentuată la pacientul care trece prin prima experienţă chirurgicală) şi în al doilea rând, frica de anestezie: cum se face, cât timp durează, “cât ia din viaţă”. Sunt întrebări pertinente şi cu valoare psihologică profundă, mai ales în contextul actual al protocoalelor spitaliceşti care cer informarea pacientului completă, sub semnătură, în ceea ce priveşte actul anestezic care se va desfăşura asupra sa”.

 

Cum se realizează pregătirea pentru anestezie?

Acordul informat al pacientului se ia de către medicul anestezist în cadrul unei discuţii care ia forma examenului preanestezic. Interviul preanestezic are roluri multiple dintre care cel mai important este pregătirea pacientului pentru anestezie atât din punct de vedere fizic cât şi din punct de vedere psihologic. Se adaugă la acesta informaţiile obţinute prin examenul fizic al pacientului şi cele obţinute prin anamneză în ceea ce priveşte antecedentele medicale, cele chirurgicale şi anestezice, antecedentele alergice şi antecedentele transfuzionale.

 

De ce sunt importante toate aceste informaţii?

  • Antecedentele medicale ale pacientului sunt extrem de importante pentru anestezist datorită faptului ca îl orientează în direcţia managementului bolilor cronice pe parcursul anesteziei. Fiecare tip de boală (neurologică, cardiacă, pulmonară, hepatică sau renală) necesită o abordare specifică cu menţinerea sau obţinerea compensării acesteia încă înainte de intervenţia chirurgicală. Interviul preanestezic are menirea de a evidenţia informaţiile privitoare la stadiul bolii şi medicaţia pe care o ia pacientul la domiciliu. De exemplu, o parte din medicaţia pentru hipertensiunea arterială sau boala ischemică cardiacă se administrează inclusiv în ziua intervenţiei chirurgicale; anticoagulantul pe de altă parte, se opreşte înainte de operaţie cu câteva zile pentru a reduce riscul de sângerare. Aceste indicaţii pe care le face anestezistul fac parte din pregătirea preanestezică/preoperatorie a pacientului.
  • Antecedentele chirurgicale şi anestezice ale pacientului sunt de asemenea importante pentru cunoaşterea istoricului chirurgical al pacientului (de exemplu, o altă intervenţie chirurgicală pe abdomen poate ridica suspiciunea unui sindrom aderenţial care poate face intervenţia actuală mai dificilă) iar experienţa unei alte anestezii poate indica gradul de complianţă a pacientului la tehnica anestezică. Eventualele probleme ale pacientului la o anestezie anterioară, generală sau loco-regională, va orienta medicul anestezist spre anestezia cea mai potrivită pentru pacient şi pentru intervenţia chirurgicală la care acesta este supus.
  • Antecedentele alergice trebuiesc în mod imperativ cunoscute având în vedere condiţiile actuale de mediu care predispun din ce în ce mai mult la alergii pornind de la aerul pe care îl respirăm (praf, polen, particule provenite de la diverşi produsi de degradare industrială), alimentele pe care le ingerăm (conservanţii alimentari, alimente cu potenţial alergogen), cosmeticele pe care le folosim şi până la diverse medicamente. Alergia se poate dezvolta sub forma sa cea mai uţoară – urticaria – până la formele cele mai severe – şocul anafilactic. Abordarea intra-anestezica a unei reacţii alergice este promptă şi salvatoare de viaţă, ceea ce implică şi explică necesitatea cunoaşterii acestora înainte de anestezie
  • Antecedentele transfuzionale. Obligativitatea cunoaşterii grupului sangvin şi Rh-ului pacientului derivă din aprecierea riscului de sângerare pe care îl comportă intervenţia chirurgicală care poate determina, în anumite condiţii, instabilitate hemodinamică marcată intra-anestezic, a cărei management presupune transfuzia. Pacientul trebuie să-şi cunoască grupul sangvin şi Rh-ul (dacă acesta a fost determinat anterior) şi să ştie de asemenea să declare dacă a mai primit sânge sau produşi de sânge şi dacă au existat reacţii transfuzionale.

Obţinerea acestor informaţii în cadrul examenului preanestezic se realizează prin crearea unei relaţii medic-pacient bazată pe sinceritate din partea pacientului şi pe încredere reciprocă.

Posibile probleme în recoltarea informaţiilor pot să apară la pacientul care nu este capabil să ofere el însuşi datele necesare (pacientul pediatric, pacientul în comă sau cu afazie, pacientul cu retard mental etc.), moment în care este implicată familia care cunoaşte cel mai bine toate tarele acestuia şi medicaţia cronică de la domiciliu, inclusiv modul cum este autoadministrată aceasta (zilnic, intermitent sau noncompliant).

 

Riscurile anesteziei şi reducerea lor

În cadrul examenului preanestezic se identifică şi riscurile la care este supus (sau nu) pacientul: riscul operator, riscul anestezic, riscul de aspiraţie gastrică, riscul de ischemie perioperatorie, riscul de agravare a bolii de fond, riscul trombembolic, riscul de sângerare, riscul infecţios, toate judecate în context de tip de intervenţie chirurgicală (urgenţă/programată), de tip de anestezie (generală/loco-regională) şi de stadiul bolii asociate (compensată/decompensată).

„Pregatirea preanestezică/preoperatorie este făcută în aşa fel încât toate aceste riscuri să fie reduse la minimum prin anumite gesturi terapeutice sau diagnostice: premedicaţia – cu rol în anxioliză; postul alimentar preanestezic – reducerea riscului de aspiraţie gastrică; obţinerea compensării bolii de bază cu sau fără efectuarea unor investigaţii suplimentare; evitarea perioadelor de ischemie perioperatorie etc. În concluzie, discuţia condusă de medic cu pacientul, cu oferirea răspunsurilor la întrebările pacientului, pe lângă toate sancţiunile terapeutice şi diagnostice necesare pentru scăderea riscurilor, reprezintă primul pas pentru  obţinerea unei bune pregătiri preanestezice/preoperatorii. Important este ca pacientul să fie conştient şi aderent la terapie şi indicaţii, iar cooperarea sa să fie autentificată prin semnarea acordului informat pentru anestezie”, conchide Dr. Luciana Croitoru (Creţiu), medic specialist Anestezie și Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Providenţa.