Peste 300 de medici participă la simpozionului naţional “Patologia respiratorie în practica medicală curentă”, de la Târgu-Jiu

Municipiul Târgu-Jiu este pentru al patrulea an consecutiv gazda simpozionului naţional “Patologia respiratorie în practica medicală curentă”, la care participă peste 300 de medici din domeniu, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”, Tiberiu Tătaru.

Evenimentul, care se desfăşoară în perioada 25-27 aprilie, este organizat de Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” şi Houston NPA, alături de Societatea Română de Pneumologie-Secţiunea de Tuberculoză, Universitatea “Constantin Brâncuşi” şi Consiliul Judeţean Gorj.

“Avem participare numeroasă naţională, avem aproape 300 de medici, acest lucru ne bucură, acum patru ani de zile mulţi nu au dat câştig de cauză unui simpozion organizat de un spital micuţ dintr-o comună a judeţului Gorj. În domeniul pneumologiei din România am reuşit să fim evenimentul cel mai mare, cu o încărcătură stiinţifică foarte mare. Am 45 de lectori, din Croaţia, din Rusia şi cei mai buni lectori români. Am reuşit să realizăm ce ne-am propus la Spitalul de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu din comuna Runcu, respectiv cea mai mare salină artificială din vestul României şi singura din sistemul sanitar din România. Spitalul îmbină acum cura de haloterapie cu tratamentul medicamentos, având rezultate mult mai bune”, a menţionat Tiberiu Tătaru.

Printre participanţii la simpozion se numără şi profesor doctor Constantin Marica, vicepreşedinte al Societăţii Române de Pneumologie, expert Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi coordonatorul ştiinţific al simpozionului. “Este a treia oară consecutiv când particip la acest simpozion. Amploarea acestui simpozion a crescut foarte mult. Târgu-Jiul, prin această manifestare, pot să spun că a crescut enorm de mult şi s-a făcut cunoscut nu numai în ţară, ci şi în străinătate. Avem cadre universitare din toate zonele ţării, de la Institutul Marius Nasta va fi prezent chiar directorul institutului, iar din străinătate îl avem pe şeful Institutului de Cercetare din Rusia, dar şi şefa Institutului de Cercetare din Kiev”, a declarat Constantin Marica.
Simpozionul este organizat în contextul producerii mai multor factori, printre care 12 milioane de oameni din întreaga lume se îmbolnăvesc de tuberculoza în fiecare an, 500.000 de cazuri fiind depistate în Europa, iar la fiecare 7 minute, un pacient infectat cu tuberculoză se stinge din viaţă. De asemenea, anual, această boală ucide nu mai puţin de 44.000 de oameni la nivel european. În 2012 au fost înregistrate 360.000 de cazuri de tuberculoză chimiorezistentă la nivel mondial, dintre care 78.000 în Europa şi aproximativ 500 în Romania. AGERPRES