Cele 16 posturi de asistent medical scoase la concurs de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina au atras 115 candidaţi, potrivit managerului instituţiei, Cătălin Rotea, care a precizat că unitatea angajează luna aceasta şi medici, pentru mai multe secţii.

„Mâine are loc proba scrisă a concursului pentru ocuparea a 16 posturi de asistent medical, pentru care s-au înscris 115 candidate. Anul acesta au mai fost angajate de spital aproximativ 20 de asistente, pentru că ne confruntam cu un deficit”, a spus Rotea.

Managerul SJU Slatina a menţionat că, după ce, în lunile precedente, au fost angajaţi patru medici, sunt în derulare procedurile pentru ocuparea a trei posturi pentru secţiile de Cardiologie, Unitatea de Primiri Urgenţe şi Chirurgie Pediatrică. Pentru aceste posturi de medic s-a înscris câte un candidat.

Cătălin Rotea a precizat că şi dacă ar fi ocupate aceste posturi de medici scoase la concurs, spitalul mai are în continuare nevoie de un medic la UPU şi de încă doi la secţia Boli Infecţioase. „În ultima lună au fost angajaţi câte un medic la Ginecologie şi Hematologie şi doi medici la Nefrologie. La medici avem concursuri în derulare pentru Cardiologie, UPU şi Chirurgie pediatrică. Momentan, există deficit de medici la UPU şi Boli Infecţioase, astfel că şi dacă va fi ocupat postul pentru UPU scos acum la concurs, tot ar mai fi necesar încă un medic, iar la Boli Infecţioase mai avem nevoie de doi medici”, a spus Rotea. AGERPRES