Peste 1.000 de participanţi la “International Medical Students’ Congress of Bucharest”

Peste 1.000 de participanţi din ţări precum Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Belgia, Olanda, Elveţia, Italia, Polonia, Turcia, Thailanda, Hong Kong şi România vor fi prezenţi la cea de a doua ediţie a “International Medical Students’ Congress of Bucharest”, care are loc la Bucureşti între 5-9 decembrie.

Ediţia din acest an, închinată în onoarea academicianului român Victor Babeş, se adresează studenţilor la medicină, precum şi tinerilor medici de la nivel global care sunt încurajaţi să interacţioneze şi să îşi dezvolte cunoştinţele într-un mediu interactiv de lucru care să faciliteze schimbul de informaţii pe parcursul a 13 conferinţe ştiinţifice.

Potrivit unui comunicat de presă al UMF “Carol Davila”, anul acesta echipa IMSCB oferă participanţilor oportunitatea de a-şi testa şi dezvolta abilităţile practice în cadrul experienţelor hands-on, asigurate prin intermediul celor 90 de workshop-uri disponibile.

Totodată, IMSCB revine anul acesta cu nume sonore din lumea medicală atât naţională, cât şi internaţională, care şi-au închinat întreaga activitate aceluiaşi scop, contribuind la evoluţia generaţiilor viitoare, printre invitaţii internaţionali de seamă numărându-se prof. dr. Fabio Santanelli di Pompeo, secretar general al Asociaţiei Europene de Chirurgie Plastică.

Aflat la cea de a doua ediţie, “International Medical Students’ Congress of Bucharest” este un proiect ce îşi propune să creeze un mediu educaţional aparte care să contureze şi să întreţină o relaţie strânsă între lumea medicală autohtonă şi cea internaţională.

“Evenimentul se desfăşoară în perioada 5-9 decembrie 2018, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, sub coordonarea echipei de organizare din cadrul Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti. IMSCB reprezintă o extensie a unui amplu proiect medical naţional, regăsit sub denumirea de “Congresul Naţional pentru Studenţi şi Tineri Medici” începând cu anul 1994″, susţine sursa citată.

“International Medical Students’ Congress of Bucharest a luat naştere din dorinţa unui grup de tineri ambiţioşi de a le oferi studenţilor o experienţă medicală autentică înglobată într-un eveniment conturat de multiculturalitate. Toate eforturile organizatorilor, precum şi ale voluntarilor implicaţi în acest proiect, sunt orientate către informare şi schiţarea unor noi perspective cu privire la actul medical. Credem cu adevărat că IMSCB poziţionează mediul medical autohton pe un loc înalt la nivel global, fiind accesibil unui public larg din acest domeniu. Evenimentul încurajează inovaţia, precum şi colaborarea în lumea medicală în vederea realizării unor acte medicale calitative şi eficiente”, a declarat Teodor Bildaru, preşedinte al IMSCB, citat în comunicat. AGERPRES