Pe terasa Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistrița va fi construit un heliport

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud au semnat, pe 10 septembrie, contractul de proiectare şi execuţie a unui heliport pe terasa Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Bistriţa, lucrările urmând să fie finalizate în termen de 20 de luni.

La semnarea contractului au fost prezenţi preşedintele CJ, Radu Moldovan, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, şi reprezentantul firmei din Iaşi care a câştigat licitaţia. Valoarea contractului este de 1,5 milioane euro, finanţarea fiind asigurată din bugetul Consiliului Judeţean.

După ce la prima licitaţie organizată nu a fost depusă nicio ofertă, la a doua încercare a fost desemnată câştigătoare asocierea formată dintr-o firmă din Iaşi şi una din Bucureşti. Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud şi-a exprimat dorinţa ca această investiţie să fie finalizată cât mai repede. “Este o investiţie pe care ne-am dorit-o foarte mult şi mă bucur foarte mult că am ajuns în acest stadiu. Avem finanţarea asigurată. Sper ca constructorul să se mobilizeze şi să terminăm execuţia acestui heliport într-un termen mai scurt decât cel prevăzut în contract”, a declarat Radu Moldovan.

Prin acest proiect va fi construit şi un lift care va face legătura între Unitatea de Primire Urgenţe şi heliport, pentru a facilita transportul pacienţilor pentru care se va solicita intervenţia unui elicopter SMURD. AGERPRES