O operaţie de hemipelvectomie dreaptă, cu reconstrucţie cu alogrefă şi artroplastie totală de şold a fost realizată, pentru prima oară în România, la Spitalul de Ortopedie MedLife, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis miercuri.
Acest tip de intervenţie este unic prin complexitatea şi riscurile implicate. Operaţia a necesitat 12 ore şi a fost efectuată de o echipă multidisciplinară formată din 12 medici şi condusă de prof. dr. Mihai Popescu (ortopezi, chirurgie vasculară, urologi, chirurgie general, ATI), având la dispoziţie aparatură de ultimă generaţie.
Hemipelvectomia presupune înlăturarea unei jumătăţi din bazin (pelvis) şi apoi reconstrucţia bazinului cu alogrefă, aceasta din urmă fiind obţinută de la o bancă de ţesuturi.
‘Este pentru prima oară când o intervenţie chirurgicală de o asemenea complexitate se desfăşoară în sistemul medical din România. Ne-am asumat această responsabilitate şi am demonstrat că avem atât o echipă de specialişti, cât şi tehnologia necesară pentru a realiza o intervenţie chirurgicală complexă, care presupune un mare grad de risc şi o atentă monitorizare postoperatorie. Chiar şi în marile spitale din străinătate, genul acesta de operaţii se realizează extrem de rar şi sunt dificil de gestionat. Considerăm că am arătat încă o dată că suntem capabili, chiar şi în mediul privat, să efectuăm un act medical complex care se ridică la nivelul performanţelor medicale din afara ţării. Este important ca românii să ştie că au această alternativă în România, la costuri mult mai reduse decât cele din occident’, a declarat Nicolae Marcu, directorul general MedLife, potrivit sursei citate.
Intervenţia a fost efectuată la o pacientă în vârstă de 35 de ani, pentru un diagnostic de chist hidatic recidivat după o operaţie suferită cu mai mulţi ani în urmă.
Pe toată durata operaţiei, s-au succedat trei echipe de medici specialişti, care au colaborat îndeaproape pentru finalizarea cu succes a acestei intervenţii.
‘Numărul de complicaţii raportat la acest tip de operaţii este între 30-90%, iar complicaţiile neurologice sunt unele dintre cele mai frecvente (25%). Avantajul major al reconstrucţiei cu alogrefă este faptul că aceasta poate fi prelucrată în aşa fel încât să se potrivească pe forma defectului, permiţând în final realizarea unei artroplastii cu proteză totală. Intervenţia poate fi considerată o premieră reuşită pentru ortopedia românească, însă vom continua să monitorizăm pacienta pentru a preveni orice posibilă complicaţie (fractură de alogrefă, infecţie, nonconsolidare etc.)’, a precizat prof. dr. Mihai Popescu.
Prima echipă, formată din medici de chirurgie vasculară, urologie şi chirurgie generală, a pregătit şi izolat osul afectat şi ţesuturile moi adiacente, a identificat şi eliminat apoi chisturile, în timp ce a doua echipă a pregătit grefa de os, modelând-o pentru a se potrivi exact pe structura bazinului pacientei.
A treia echipă de medici a fixat proteza şi a finalizat operaţia.
Toate echipele au acţionat sub îndrumarea şi coordonarea prof. dr. Mihai Popescu, cel care a diagnosticat cazul şi a planificat întreaga operaţie.
Pacienta, care a stat sub anestezie pe durata a 12 ore, a fost trezită lent, în decurs de câteva ore.
Monitorizarea şi îngrijirea postoperatorie, pe parcursul celor trei săptămâni de spitalizare, au presupus atât kinetoterapia, cât şi psihoterapia şi terapia durerii, din echipa medicală făcând parte şi un medic psihiatru.
Prognosticul postoperator într-o primă etapă este unul bun, însă pacienta urmează să parcurgă o perioadă de recuperare mai lungă, în care va reînvăţa să-şi controleze muşchii şi funcţia motorie a membrului pelvin.
Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie MedLife a fost deschis în luna decembrie a anului trecut, fiind cea de-a şasea unitate spitalicească din Sistemul Medical MedLife. AGERPRES