Oamenii de ştiinţă au identificat mutaţiile genetice responsabile de rezistenţa malariei la medicamente

medicamente256.jpgO echipă internaţională de oameni de ştiinţă a identificat mutaţiile genetice ce conferă rezistenţă la medicamente paraziţilor care provoacă malaria. În Asia de sud-est, paraziţii malariei au dezvoltat toleranţă la artemisinin, care era considerat cel mai bun medicament din ultimii ani pentru tratarea acestei boli, alimentând temerea că maladia se va răspândi. În cel mai mare studiu genetic realizat până în prezent, oamenii de ştiinţă au identificat în genomul parazitului mutaţii care sunt legate de rezistenţa la acest medicament.

Când a fost dezvoltat primul medicament contra malariei, clorochina, cercetătorii credeau că boala va fi eradicată în decurs de ani. Dar parazitul malariei s-a dovedit mult mai dur decât şi-au imaginat ei vreodată. Medicamentele s-au dovedit, pe rând, inutile, deoarece parazitul a evoluat astfel încât să reziste la tratament.

În mod misterios, de fiecare dată când a apărut rezistenţa la tratament, aceasta a început în acelaşi loc – la graniţa dintre Cambodgia şi Thailanda – înainte de a se răspândi în restul Asiei şi în Africa. Acum fenomenul se întâmplă din nou, învingând ultimul medicament considerat eficient, artemisininul. Cazuri de rezistenţă au fost confirmate în Thailanda, Cambodgia, Laos, Vietnam şi Myanmar.

După ce au analizat 1.612 de eşantioane din 15 locaţii din Asia şi Africa, cercetătorii au confirmat că mutaţii ale unei gene numite kelch 13 sunt puternic asociate cu rezistenţa malariei. Ei au descoperit, de asemenea, alte patru mutaţii ce par să lucreze în mod concertat cu mutaţia genei kelch 13. Parazitul cu aceste variante de mutaţii prezintă un risc mare de a dezvolta mutaţia ce-i conferă rezistenţa la tratament.

Aceste variante de mutaţii au fost descoperite în probele ce proveneau îndeosebi din Asia de sud-est. Cercetătorii spun că nu înţeleg pe deplin mecanismul din spatele apariţiei acestor mutaţii şi nici de ce ele apar într-o anumită zonă din Asia. Însă informaţiile sunt utile pentru a identifica zonele unde s-ar putea extinde rezistenţa la artemisinin pentru a prevenit răspândirea. Bolnavii care nu au această mutaţie nu prezintă rezistenţă la tratament, a declarat dr. Olivo Miotto de la Mahidol-Oxford Tropical Research Unit (MORU), din Thailand.

Malaria, cunoscută şi sub numele de paludism sau friguri, este o boală parazitară infecţioasă transmisă de ţânţarul anofel, care ameninţă să devină următoarea urgenţă globală în materie de sănătate, având în vedere rezistenţa la medicamente a unora dintre paraziţii care o produc. OMS estimează că 3,2 miliarde de persoane riscă să contracteze această boală, pentru 1,2 miliarde dintre acestea probabilitatea de a suferi de malarie fiind foarte mare. AGERPRES