Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat că, împreună cu ministrul de Interne, Carmen Dan, va organiza pe 18 iulie o videoconferință cu prefecții, președinții de Consilii județene și reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică și ai medicilor de familie din toate județele pentru mobilizarea autorităților locale în campania de informare și susținere a vaccinării împotriva rujeolei (ROR).

Mâine, la ora 13,00, Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul de Interne, vom avea o videoconferință cu prefecții, președinții de Consilii județene, directorii Direcțiilor de Sănătate Publică și reprezentanți ai medicilor de familie din toate județele. Autoritățile locale, primăriile vor fi invitate să se implice în campania de vaccinare împotriva rujeolei“, a declarat ministrul Sănătății, precizând că sunt 400.000 de vaccinuri ROR în stoc.

Autoritățile locale vor trebui să identifice copiii nevaccinați, precum și locațiile unde aceștia vor fi imunizați efectiv, acolo unde nu există unități medicale. De asemenea, acolo unde nu există personal medical, se va apela la voluntari. Vor fi vaccinați copiii care nu au fost imunizați împotriva rujeolei, cu vârste între nouă luni și 9 ani, acestea fiind grupele de vârstă cele mai afectate de epidemie.

La un interval de două săptămâni se vor face evaluări în județe, iar acolo unde lucrurile nu evoluează, unde sunt în continuare probleme vor fi luate măsuri, a precizat ministrul Sănătății. AGERPRES