medical_forum.jpgMedicii de familie din judeţul Dolj sunt aşteptaţi în perioada 29-30 septembrie la Medical Forum, manifestare ştiinţifică organizată de mf – Ziarul Medicului de Familie în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei.

Tematica Medical Forum 2015 va cuprinde noi componente ce vizează subiecte de actualitate pentru specialitatea de medicina familie din România. În acest an accentul va cădea pe aspecte care vizează “Prevenţia primară, secundară şi terţiară în activitatea medicului de familie”. De asemenea, specialiştii vor aduce în discuţie aspecte privind “Managementul bolnavului cronic în cabinetul medicului de familie”, dar şi noutăţi în ceea ce priveşte “Ghidurile şi protocoalele terapeutice”.

“Medical Forum este o manifestare de suflet pentru medicii de familie. De ani buni transmitem cu rigurozitate colegilor noştri mesaje de imagine, de profesionalism şi de solidaritate în toate oraşele importante ale ţării. Ne ocupăm cu atenţie de profesie, de organizaţiile noastre, dar şi de problemele practice – legislative şi contractuale, de care ne lovim în fiecare zi în cabinetele noastre. Medical Forum un eveniment special care ne oferă anual prilejul să fim împreună şi să aducem la zi problemele noastre”, declară Dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele SNMF.

Medical Forum Craiova se va desfăşura la Hotel Oltenia, Sala Ballroom Oltenia, manifestarea fiind creditată de Colegiul Medicilor din România cu 9 puncte EMC. Pentru mai multe informaţii privind agenda evenimentului şi speakeri, vizitaţi site-ul www.pharma-business.ro.