Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, Mirandolina Prişcă, a demisionat din funcţie, în condiţiile în care se află în concediu medical de la sfârşitul lunii trecute, au informat marţi reprezentanţii Consiliului Judeţean. Potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Arad, ea a fost înlocuită la conducerea SCJU, cu titlu de interimat, de directorul medical, Corina Crişan.

Conf. univ. dr. Mirandolina Prişcă ocupa funcţia de manager al SCJU Arad de la începutul anului 2016, în urma susţinerii unui concurs, mandatul obţinut fiind pentru trei ani. Ea s-a mai aflat, timp de şase ani, la conducerea SCJU Arad, în perioada 2005-2011, ca director general, manager şi director medical, iar din 2011 până la sfârşitul anului 2015 a fost coordonator al Programului Naţional de Sănătate HIV-SIDA la nivelul judeţului Arad, post pe care ar reveni după intrarea în vigoare a demisiei din funcţia de manager. AGERPRES