Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Mai multe asociaţii de pacienţi solicită, într-un Memoriu adresat inclusiv Preşedinţiei, Comisiilor de specialitate din Parlament şi Ministerului Sănătăţii, “încetarea distrugerii Secţiei de Hematologie de la Spitalul Clinic Colentina – Bucureşti de către noul manager interimar“.

Dorim pe această cale să vă informăm de intenţia abuzivă a actualei conduceri interimare a Spitalului Clinic Colentina din Bucureşti de a restrânge activitatea secţiei de hematologie, prin reducerea numărului de paturi şi a structurii de personal medical, pe motiv nefundamentat că ar fi o secţie nesustenabilă. Legat de sustenabilitate, pacienţii îngrijiţi în Secţia de Hematologie din Spitalul Colentina au un nivel de îngrijire cu un indice de complexitate (ICM), în general, destul de ridicat, ducând la un venit pe caz rezolvat care acoperă toate cheltuielile specifice, asigurând unităţii spitaliceşti un venit suficient, fără să producă împovărare bugetului spitalului“, se arată în documentul remis presei.

Potrivit asociaţiilor de pacienţi, anul trecut, din circa 2.000 de pacienţi îngrijiţi, s-au înregistrat doar 76 decese, indicatori care, în opinia semnatarilor documentului, dau “speranţă şi încredere pacienţilor din România” care se tratează în această secţie.

“Este suficient să mergeţi să vedeţi cum arată holurile secţiei de hematologie, sunt pline de oameni necăjiţi, bolnavi, care vin din Bucureşti şi din toată ţara să lupte pentru viaţa lor. Vin să caute soluţii la colectivul profesionist şi extraordinar de uman, vin la condiţii de spitalizare ‘ca afară’, reguli de extremă igienă care ajută pacienţii cu imunitate scăzută să poată supravieţui. Sunt asigurate condiţii optime de siguranţă pentru pacient şi actul medical, având în vedere profilul pacienţilor, imunodeprimaţi, pancitopenici, în curs de chimioterapie”, se arată în Memoriu.

Totodată, în document se precizează că personalul medical, “deşi insuficient”, este reprezentat de şase medici hematologi, un medic hematolog cercetător ştiinţific, un medic rezident angajat prin concurs pe post, precum şi de cadre medicale medii de îngrijire medicală, asigurând astfel Serviciul de gardă Hematologie 24/24 de ore.

“Precizăm că două posturi de medici hematologi care trebuiau scoase la concurs sunt acum blocate din ‘grija’ actualului manager interimar, deşi Consiliul de Administraţie al Spitalului şi A.S.S.M.B. au aprobat scoaterea la concurs a acestor posturi la solicitarea fundamentată a fostului manager al spitalului încă din anul trecut”, susţin semnatarii Memoriului, precizând că anul viitor urmează să se pensioneze şi un alt medic din echipă.

De asemenea, Asociaţiile de pacienţi cer ca Secţia de Hematologie de la Spitalul Colentina să se dezvolte, nicidecum să îşi restrângă activitatea, ţinând cont şi de faptul că în ţară există un număr insuficient de asemenea secţii, pacienţii cu afecţiuni hematologice grave fiind nevoiţi să se deplaseze la sute de kilometri distanţă pentru investigaţii şi tratament.

“Dorim să fim respectaţi cu toţii, medici, pacienţi şi aparţinători deopotrivă. Ne dorim să fim ajutaţi să ne tratăm în ţară, să nu mai căutăm vindecarea în alte ţări, cu costuri mult mai mari şi mai ales dorim ca toţi pacienţii, indiferent de situaţia financiară, să aibă o şansă la viaţă în mod echitabil. Ne dorim să nu mai fim numiţi ‘mortăciuni’, iar dreptul nostru la viaţă şi sănătate să nu mai fie caracterizat ca ‘o lozincă’, aşa cum actualul manager al Spitalului Clinic Colentina a afirmat! Ne arătăm indignarea pentru intenţia actualului manager interimar al Spitalului Clinic Colentina de a distruge şansele la viaţă ale pacienţilor şi vă solicităm să opriţi măcelărirea Secţiei de Hematologie!”, se mai precizează în Memoriul semnat, între altele, de Asociaţia Prietenii lui Adrian, Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor şi Asociaţia Română Împotriva Leucemiei. AGERPRES