Cel putin opt pacienti care s-au tratat cu leacuri babesti vin saptamanal la sectia de boli dermato-venerice a Spitalului Judetean Valcea, pentru a fi vindecati de medici, a declarat, luni, dr. Samoil Teleki.
„Laptele cucului, rostopasca si alte amestecuri de buruieni ciudate care mai mult fac rau decat bine, sunt utilizate de pacientii care vin la noi cu negi sau alte minuni de piele. Si apoi se mira de ce in loc de zece le apar 30 de astfel de excrescente pe corp. Unul din pacienti recenti a avut o alunita in frunte si dupa ce a rupt-o s-a tratat cu alifii babesti. Durerile ingrozitoare l-au adus la noi si a fost nevoie de o incizie”, spune medicul.
Potrivit acestuia, este trist refuzul unor oameni de a iesi din folclorul satesc. „Oamenii au venit la spital dupa ce se unsesera cu urina, cu diferite ceaiuri sau se arsesera cu tigara. E absurd, dar in acelasi timp complet nesanatos. Pot surveni complicatii grave care pot duce spre metastaze”, a avertizat medicul dermatolog.
Dr. Samoil Teleki a precizat ca una este tratamentul naturist si alta este vraciul din sat. „Nu poti sa vii in mileniul III cu taiatul de sub limba, cu argint viu, cu cenusa data pe corp. Ba mai rau, m-am ingrozit cand saptamana trecuta a venit un pacient care folosise ca solutie de uns acid clorhidric. Nu mai spun in ce hal era de ars”, a exemplificat medicul. Cele mai multe practici traditionale complet nesanatoase, spun medicii dermatologi valceni Samoil Teleki si Alexandru Pirici, se intalnesc in mediul rural.
Autoritatile sanitare sunt cele in masura sa se ocupe de o educatie medicala sanatoasa pentru cei de la sate. „Nu este normal acest anacronism, ca in spitalele romanesti sa se faca transplanturi spectaculoase, iar in comunele izolate pacientii sa se unga cu balega pentru nu stiu ce te miri neg sau inflamatie de pe corp”, a apreciat dr. Teleki.