Houston NPA organizează în perioada 25-27 iunie 2010 la hotel Danubius din Sovata
“Houston Farma Practic”, prima manifestare dintr-o serie de evenimente regionale
dedicate farmaciştilor. Această primă ediţie se adresează judeţelelor Alba, Cluj şi
Mureş, reunind aproximativ 200 de participanţi.

Pornind de la premisa că farmacistul şi asistentul de farmacie pot fi parteneri
ai campaniilor de prevenţie şi informare pentru pacienţi, cunoscând necesitatea
trecerii de la monologurile clasice la prezentări interactive, practice şi la
obiect, oraganizatorii speră ca acest tip de eveniment să fie util atât
participanţilor în mod direct, cât şi pacienţilor din România.

Coordonatorul ştiintific al evenimentului este prof. farm. Marius Bojiţă,
preşedinte UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj şi membru de onoare al Academiei Oamenilor
de Ştiinţă din România.

Lectorii care au fost confirmat prezenţa la eveniment: Prof. dr. Adrian
Streinu Cercel, conf. dr. Vari Camil; asist. univ. Ciprian Pop Began, prof. dr.
Oniga Ovidiu; prof. dr. Felicia Loghin; prof. dr. Ostin Mungiu, prof. dr. Buzoianu
Anca, farm. Rodica Mureşan, Dorica Dan, conf. dr. Cristina Mogoşan, dr. Simion
Baltes, dr. Diana Teleman, dr. Rares Barla, dr. Capilna Monika, Carmen Nicolau, dr.
Ovidiu Suciu, farm. Andreea Farcaş, farm. primar Angela Bindea, farm. Camelia
Farah, asist.univ Mihai Suciu, dr. Daniel Porav, dr. Anca Nicoară.

Respectând tradiţia de a crea evenimente în cadrul cărora se promovează
echipa medicală şi sistemul centrat pe pacient, Houston NPA a creat acest concept de
eveniment în cadrul căruia interactivitatea joacă un rol major, mai mult de 1/3 din
timpul alocat prezentărilor fiind rezervat sesiunilor de întrebări şi răspunsuri.

Temele au fost selectate în urma votului participanţilor, vot ce a selectat
cele mai interesante subiecte pentru farmacişti şi asistenţii de farmacie. Printre
temele finaliste se numără: interacţiunile medicamentoase, produsele care dau
dependenţă, produse cu precauţii pentru şoferi, gravide, copii, bătrâni, dietă şi
nutriţie, complicaţiile diabetului, strategia naţionala de boli rare, perspective
terapeutice în boala Alzheimer, tratamentul cu AINS, medicaţia la menopauză,
medicaţia profilactică în osteopenie, osteoporoză şi în afecţiunile oncologice,
legislaţie farmaceutică, incontinenţa urinară şi disfuncţia erectilă, primul ajutor
la nivelul farmaciei, rolul genericelor în timp de criză, protecţia solară, arsurile
la stomac, medicamente moderne în tratamentul HTA, terapia durerii, terapia corectă
cu antibiotice şi chimioterapice – premise, asocieri raţionale, decizii corecte,
antibioticoterapia între ambulator şi spital din punct de vedere practic.

Evenimentul este creditat EFC pentru farmacişti şi asistenţi de farmacie,
iar taxa de participare pentru farmacisti este de 40 ron/persoană şi include
participarea la lucrările conferinţei, masa şi cazarea. Detalii despre eveniment se
pot obţine la: simona.oprea@houston.ro şi 0733.076.381