Întâlnire a medicilor şefi, asistenţilor şefi şi dentiştilor şefi din statele membre UE, la Bucureşti

Siguranţa pacientului, valorificarea inovaţiei şi digitalizării pentru eficientizarea sistemelor de sănătate, precum şi necesitatea intensificării cooperării între profesioniştii din Sănătate sunt temele de dezbatere la întâlnirea comună a medicilor şefi, asistenţilor şefi şi dentiştilor şefi din statele membre ale Uniunii Europene, care se desfăşoară pe 21 și 22 martie Palatul Parlamentului, sub egida preşedinţiei României la Consiliul UE.

Ministerul Sănătăţii şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România organizează Întâlnirea Comună a medicilor şefi, asistenţilor şefi şi dentiştilor şefi din statele membre ale Uniunii Europene.

”Evenimentul este prezidat de către ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi se bucură de prezenţa principesei Maria, reprezentant al Coroanei Regale din România, şi a prinţesei Rym Ali în numele Alteţei Sale Regale Muna al Hussein a Regatului Haşemit al Iordaniei, în calitate de invitaţi speciali ai întâlnirii”, se arată într-un comunicat al MS.

La întâlnire participă peste 100 de delegaţi din statele membre ale Uniunii Europene, dar şi din ţările Spaţiului Economic European (SEE – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein). “Sănătatea este prioritatea zero a Guvernului României, iar afirmaţia este susţinută de cifre, bugetul Sănătăţii crescând, în acest an, cu 7,3 miliarde de lei. Alocările sunt direcţionate către investiţii, dar şi în dezvoltarea şi susţinerea programelor de sănătate şi tratamentelor inovative. Temele propuse pe agenda de lucru a acestor zile – siguranţa pacientului legată de prevenirea şi controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a rezistenţei la anti-microbiene, E-health şi cooperarea întărită la nivelul UE pentru îmbunătăţirea calităţii îngrijirilor de sănătate şi a mobilităţii pacienţilor – sunt priorităţi ale programului preşedinţiei României la Consiliul UE în domeniul sănătăţii. România va continua eforturile pentru a face progrese pe agenda temelor cu impact şi beneficii pentru starea de sănătate a pacienţilor europeni. Scopul principal al activităţilor pe care le avem în această perioadă îl reprezintă garanţia accesului la sănătate pentru toţi cetăţenii europeni”, a spus ministrul Sorina Pintea, în deschiderea evenimentului.

Temele conferinţei au ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi asistenţei medicale pentru pacienţii europeni, precum şi a prevenţiei. De asemenea, delegaţii discută modalităţi de diseminare a inovaţiei şi a digitalizării sistemelor de sănătate şi identifică modalităţi de dezvoltare şi intensificare a programelor de cooperării în domeniul resurselor umane pentru sprijinirea sănătăţii populaţiei din regiunea europeană.

Vineri, în marja evenimentului, se va organiza o sesiune comună coordonată de OMS, cu participarea Consiliului Naţional al OAMGMAMR şi a asistenţilor şefi din spitalele din România, dedicată provocărilor şi oportunităţilor în plan european şi internaţional pentru profesia de asistent medical. AGERPRES