Guvernul japonez a aprobat utilizarea celulelor stem pluripotente induse (iPS) într-o operaţie pe inimă care va fi realizată de o echipă a Universităţii din Osaka şi care va fi o premieră mondială.

Operaţia va consta în grefarea pe inima unui bolnav de insuficientă cardiacă a unei porţiuni de muşchi creat pe baza acestui tip de celule stem, pentru ca organul să-şi recapete funcţionarea corectă, potrivit echipei universitare conduse de profesorul Yoshiki Sawa.

Este vorba de primul test clinic din lume privind utilizarea de celule stem pe o inimă, după ce în 2014 o echipă condusă de centrul public de cercetare Riken a realizat cu succes prima intervenţie la oameni cu astfel de celule: un transplant de retină la un pacient în vârstă, suferind de degenerescenţă maculară.

Spre deosebire de prima intervenţie, unde au fost utilizate celule stem pluripotente induse (iPS) de la pacientul însuşi, la operaţia pe inimă vor fi folosite celule iPS de la un donator, volumul de celule necesar fiind mult mai mare, ceea ce creşte riscul de respingere şi de alte complicaţii.

Cercetătorii de la Universitatea din Osaka au programată operaţia înainte de sfârşitul anului.

După intervenţie, echipa va stabili o perioadă de supraveghere de un an a pacientului pentru a contracara efectele adverse. iPS sunt un tip de celule care se transformă în orice fel de ţesut printr-un proces de reprogramare genetică.

Cercetătorii japonezi au identificat o noua metodă de obţinere a celulelor iPS, descoperind că celulele adulte pot fi reprogramate pentru a deveni celule stem. Utilizarea acestui tip de celule rezolvă în principiu seria de dezbateri şi de obiecţii de natură etică şi religioasă.

În ciuda numeroaselor controverse, care nu au încetat să apară, acest tip de celule sunt dezvoltate în diverse laboratoare din întreaga lume, în vederea creării de noi ţesuturi şi de noi tratamente împotriva unor ca boli ca Parkinsonul, cancerul sau leziunilor medulare. AGERPRES