Grupul Roche a înregistrat vânzări de 50,6 miliarde franci elveţieni în 2016

Grupul Roche a înregistrat o creştere de 4% a vânzărilor globale în 2016, până la suma de 50,6 miliarde franci elveţieni, şi estimează, pentru 2017, o majorare a vânzărilor de până la 5%, la o rată de schimb constantă, se arată într-un comunicat remis pe 3 februarie.

Mă bucur că ne-am atins şi de această dată obiectivele financiare, în timp ce portofoliul nostru de produse a progresat semnificativ. Am introdus pe piaţă patru noi medicamente, în mai puţin de un an, inclusiv primul nostru produs de imuno-oncologie. Pentru acest an, ne pregătim pentru parcugerea unor noi etape de reglementare, pentru produse din portofoliul nostru de cercetare, extins şi inovator“, a declarat Severin Schwan, CEO al Grupului Roche.

În ceea ce priveşte vânzările Diviziei de Farmaceutice, acestea s-au mărit cu 3% în 2016, cumulând 39,1 miliarde de franci elveţieni, pe baza cererii crescute pentru medicamente destinate tratamentului cancerului de sân şi poliartritei reumatoide. În Europa, vânzările Diviziei de Farmaceutice a Grupului Roche au înregistrat o creştere de 4%, fiind impulsionate de medicamentele destinate afecţiunilor oncologice şi reumatologice. În Statele Unite, vânzările companiei au crescut cu 3%, în timp ce în Japonia, vânzările au fost relativ stabile (1%).

În cazul Diviziei de Diagnostic, vânzările au sporit cu 7%, peste creşterea pieţei, până la 11,5 miliarde de franci elveţieni. Principalul contributor la această creştere a fost divizia Centralised and Point of Care Solutions, în special segmentul de imuno-diagnostice. Această divizie este a adus o creştere a vânzărilor în regiunile EMEA (+2%) şi America de Nord (+3%). Mediul de piaţă neprielnic a afectat însă negativ produsele Diabetes Care.

Roche a investit în anul 2016 aproape 10 miliarde de franci elveţieni în cercetarea şi dezvoltarea de noi produse.

Fondată în 1896, compania Roche este prezentă în peste 100 ţări, iar în 2016 compania avea peste 94.000 angajaţi la nivel global. AGERPRES