Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Grupul german B Braun, cu afaceri de 6,4 miliarde de euro, care deţine mai multe divizii pe piaţa locală, va investi 120 de milioane de euro într-o fabrică în judeţul Timiş în care se vor produce soluţii perfuzabile, potrivit lui Alexandru Petrescu, ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat. „Am avut discuţii cu B Braun în aprilie 2017, când au şi decis investiţia“, a spus Alexandru Petrescu.

Lucrările la noua fabrică vor începe în luna septembrie a acestui an, urmând să genereze circa 300 de locuri de muncă. Fabrica urmează să fie amplasată în comuna Sânandrei, la circa 13 kilometri de Timişoara, iar terenul pe care va fi construită are 10 hectare, potrivit reprezentanţilor primăriei din Sânandrei, citaţi de Ziarul Financiar.

B Braun a intrat pe piaţa românească în 1998, la Timişoara, prin subsidiara B Braun Medical, care în 2015 a avut vânzări de 93 de milioane de lei şi 97 de salariaţi. Grupul mai are o reţea de centre de dializă în România, dar şi o fabrică de soluţii perfuzabile pe care a cumpărat-o în 2010.