Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Ministrul Florian Bodog a anunţat pe 23 martie, la Tulcea, că Centrul de resurse umane în Sănătate va începe să funcţioneze săptămâna viitoare, ca parte a strategiei Guvernului în managementul resurselor umane din domeniu.

Guvernul României are în strategie crearea unei structuri care să gestioneze resursele umane în Sănătate, un Centru de resurse umane în Sănătate pe care l-am şi creat printr-o hotărâre de Guvern. Am modificat organigrama ministerului. Acest centru urmează să funcţioneze începând de săptămâna viitoare şi va solicita tuturor spitalelor judeţene de urgenţă necesarul de personal pe o durată de 20-25 de ani, în aşa fel încât să facem o strategie de cadre foarte aplicată pe nevoile sistemului de sănătate“, a declarat ministrul Sănătăţii.

El a mai spus că are în vedere modificarea legii rezidenţiatului într-o manieră în care rezidenţii să nu mai fie cantonaţi doar la nivelul marilor centre universitare. “Toate aceste modificări fac parte din strategia de a ţine personalul în ţară. Am făcut modificări salariale consistente care grevează foarte mult bugetul de stat, dar considerăm că este important ca specialiştii din Sănătate să aibă condiţii astfel încât pacientul să fie în centrul preocupărilor noastre”, a menţionat ministrul Sănătăţii.

Florian Bodog a anunţat totodată că marţi, la momentul discutării în Parlament a ordonanţei privind centrele comunitare, se va încerca identificarea unei soluţii pentru a plăti diferenţiat medicii de familie care lucrează în comunităţi defavorizate. “Tot personalul care-şi desfăşoară activitatea în zone defavorizate trebuie retribuit într-o altă clasă de salarizare”, a mai spus ministrul Bodog, precizând subiectul a fost discutat şi la întâlnirea de la Tulcea cu medicii din Spitalul Judeţean de Urgenţă, parlamentari şi autorităţi judeţene.

În acelaşi context, ministrul Sănătăţii a anunţat că doreşte ca, până la sfârşitul acestui, an să fie aprobată o nouă lege a Sănătăţii. “Această lege a Sănătăţii va fi lucrată împreună cu cei care sunt la firul ierbii, medicii din sistem şi autorităţile locale şi judeţene. Nu vom face grupuri de lucru mari, pentru că nu sunt lucrative. Vom face un draft care va circula la toate spitalele judeţene, la toate consiliile judeţene şi autorităţile locale care au spitale şi care sunt interesate de acest subiect, în aşa fel încât să culegem toate propunerile bune pe care să le materializăm în acest proiect de lege. Nu vrem să facem o lege care să nu fie aplicabilă. Vrem să facem o lege suplă care să ajute atât pacientul, cât şi specialistul în domeniul Sănătăţii”, a mai spus ministrul Bodog.

Ministrul Sănătăţii, alături de parlamentari tulceni şi membri ai comisiilor de Sănătate, Buget şi Muncă din Parlament, s-a întâlnit joi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea cu unii medici tulceni şi autorităţi care le-au prezentat problemele din Sănătate specifice judeţului. AGERPRES