Maramedica 2012.jpgCamera de Comerţ şi Industrie Maramureş a deschis, joi, expoziţia anuală „Maramedica -2012”, fiind una dintre cele mai apreciate târguri de profil din Transilvania.

Expoziţia se află la a IX-a ediţie, fiind specializată în medicamente şi produse farmaceutice, aparate şi instrumentar medical, echipamente şi instrumentar stomatologic, diagnostic şi terapie, echipamente şi instrumentar chirurgical, echipamente şi dotări pentru spitale, articole de unică folosinţă, medicină de recuperare, ortopedie, echipamente şi instrumentar oftalmologic şi farmacia verde.

Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, Maria Morcovescu a afirmat, în deschiderea evenimentului, că expoziţia este deosebit de important pentru medicii care activează în domeniul privat, dar şi pentru spitale şi clinici medicale care au posibilitatea să cunoască ultimele noutăţi în materie.

Expoziţia reuneşte, alături de firmele producătoare de medicamente, de aparatură medicală sau tehnică dentară, numeroase personalităţi ale vieţii didactice universitare, care vor susţine prezentări, seminarii, conferinţe şi lansări de carte de specialitate, în cadrul celor 3 zile de manifestări. La expoziţie participă 45 de firme din Maramureş, Bucureşti, Braşov, Cluj Napoca, Satu Mare, Bihor, Timişoara, Mureş, Constanţa şi Arad. AGERPRES