Dr. Gabriela Crețeanu: Educația terapeutică este piatra de temelie a bunei evoluții a diabetului zaharat

Numărul cazurilor de diabet nou descoperite în județul Suceava este de aproximativ 2000 persoane anual. Doar în primele trei trimestre ale anului 2019 au fost diagnosticate alte peste 1650 de persoane cu diabet zaharat.

Coordonatorul Centrului Județean de Diabet Suceava și medic șef al secției de Diabet din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Dr. Gabriela Crețeanu, spune, într-un interviu pentru platforma RoDiabet, că, din nefericire, județul Suceava se remarcă prin numărul redus de medici specialiști în diabet zaharat. Din această cauză, adresabilitatea este foarte mare și se poate ca o parte din pacienți să migreze în alte județe sau – mai rău – să se trateze singuri.

“Educația terapeutica este piatra de temelie a  bunei evoluții a diabetului zaharat. Deși suntem  un colectiv mic de medici la Spitalul Județean de Urgență Suceava, toți sunt performanți , extrem de dedicați îngrijirii persoanei cu diabet zaharat. Totodată, echipa asistenților educatori este permanent alături de pacient, cu informații corecte , despre îngrijirea și urmărirea acestei afecțiuni”, spune Dr. Gabriela Crețeanu.

În opinia sa, este regretabil faptul că în România sunt foarte puține campanii de educare și informare privind diabetul.  “Educația despre o alimentație sănătoasă, despre importanța mișcării, trebuie făcută, în afara familiei, din primii ani de școala. Lipsa medicilor școlari, a informațiilor primite și aplicate în primii primii ani de viață conduc spre apariția obezității și diabetului la un număr tot mai mare de persoane”, explică medicul sucevean.

În opinia dr. Crețeanu, sprijinul familiei este esențial în momentul în care un membru este diagnosticat cu diabet zaharat. Cunoștințele despre această afecțiune, dieta, importanța exercițiului fizic, complicațiile care pot apare și cum pot fi prevenite, trebuie să fie de la început bine știute și aplicate permanent. Familiile persoanelor cu diabet trebuie sa răspundă invitațiilor echipei de îngrijire de a participa la orele de educație”, afirmă Gabriela Crețeanu.

“Consider că prevenția oricărei afecțiuni este primordială. De aceea mesajul meu este ca orice persoană să meargă la medicul de familie, anual, să fie consultat și să-și facă bilanțul biologic, iar peroanele cu risc de a face diabet (supraponderalii și obezii, fumătorii, cei cu boli cardiovasculare în familie, cu dislipidemie sau cu diabet) să fie consultate și de medicul diabetolog”, conchide dr. Gabriela Crețeanu.