brezoescu alexandru.jpgŞeful Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Stomatologice din România, dr. Alexandru Brezoescu, a declarat miercuri că nu trebuie să se reducă numărul cabinetelor medicale şcolare.

„Avem informaţii, neconfirmate deocamdată, că se doreşte reducerea cabinetelor medicale şcolare, la şcolile cu până în o mie de elevi, iar norma pentru medici să crească de la 1.500 elevi la 2.000 pentru un medic, ceea ce este foarte mult. Educaţia în şcoală este foarte importantă şi trebuie făcută cu seriozitate încă de la grădiniţă”, a afirmat medicul, cu prilejul deschiderii Congresului Internaţional UNAS.

În altă ordine de idei, UNAS atrage atenţia în ceea ce priveşte educaţia populaţiei privind igiena bucală. „Pentru a avea o populaţie adultă sănătoasă din punct de vedere dentar, acţiunile de profilaxie trebuie începute de la vârste tinere: grădiniţă şi şcoală. În acest scop ar trebui înfiinţată o nouă specialitate dentară – pedodonţia -, şi, odată cu apariţia specialiştilor pedodonţi, reînfiinţarea cabinetelor de medicină şcolară dentară”, a subliniat dr. Brezoescu.

El a accentuat că sănătatea orală este importantă nu numai local, ea interacţionând sistemic cu întreg organismul şi influenţând sănătatea generală.

Paralel cu Congresul UNAS, care se desfăşoară în perioada 3 – 6 octombrie, are loc şi Conferinţa Naţionlă de Paradontologie. AGERPRES