Parlamentul European a adoptat cu majoritate de voturi directiva în ceea ce priveşte reducerea termenelor de plată în domeniul medical, pentru a îmbunătăţi calitatea actului medical intra-comunitar, ca urmare a negocierilor aprinse dintre Consiliul şi Parlamentul European din septembrie 2010, se arată într-un comunicat de presă remis de Alianţa pentru Sănătate din România.

Directiva a fost iniţiată şi propusă de Eucomed, Asociaţia Europeană a Industriei Medicale, iar elementul de noutate al acesteia constă în obligaţia statelor membre de a-şi plăti facturile în maximum 30 de zile calendaristice de la emiterea lor.

Pentru unităţile sanitare de stat, acest termen poate fi extins până la maximum 60 de zile calendaristice, caz în care statele membre trebuie să transmită rapoarte către Comisia Europeana în ceea ce priveşte motivul întârzierii. În urma acestor rapoarte, Comisia Europeană va analiza impactul pe care această prelungire a termenului de plată îl are în special asupra întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Ca reacţie a votului, John Wilkinson, directorul executiv Eucomed, a precizat că s-a parcurs un drum lung în ultimii ani, de negocieri intense.


”O mare parte dintre statele membre a dorit iniţial să excludă sectorul medical de la orice fel de obligaţie în ceea ce priveşte întârzierea plăţii facturilor către furnizori. Acum, directiva stipulează 30 de zile termen de plată, extensibil până la maxim 60 de zile pentru unităţile sanitare. Aceasta este o veste bună pentru industria medicală, alcătuită predominant din IMM-uri ai căror clienţi sunt în majoritate unităţi sanitare de stat, care sunt cele mai vulnerabile şi a căror situaţie s-a înrăutăţit considerabil în contextul actual al crizei economice mondiale. Depinde acum doar de statele membre să implementeze cât mai rapid şi eficient noile reguli la nivel naţional”, a spus Wilkinson.


Referindu-se la această directivă, preşedintele Alianţei pentru Sănătate din România (APSR) şi preşedinte PALMED, Cristian Hotoboc, a declarat că acest demers ”era absolut necesar, având în vedere deteriorarea sistemului sanitar din România şi situaţia dezastruoasă din spitale, unde ştim cu toţii că atunci când ajungem, suntem nevoiţi să cumpărăm majoritatea materialelor sanitare şi medicamentelor în ciuda faptului că plătim asigurările de sănătate”.


La rândul său, Ioana Cacovean, vicepreşedinte APSR şi preşedinte al Patronatului Farmaciştilor din România, şi-a exprimat speranţa într-o implementare eficienta a directivei europene, „având în vedere că aceasta este imperios necesară”.


”În aceste momente apreciem că este numai una dintre măsurile necesare creării unui mediu de afaceri sustenabil economic. Pentru a permite accesul populaţiei la servicii farmaceutice, respectiv medicale, de calitate este nevoie de o reglementare corectă şi viabilă a întregului sistem, atât din punct de vedere deontologic, cât şi economic. Din păcate, în acest moment este doar una dintre multele acţiuni care trebuie luate”, a afirmat Ioana Cacovean.
Secretarul general APSR şi preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, a subliniat că pacienţii din România au drepturi constituţionale ”încălcate flagrant” şi şi- a exprimat speranţa ca ”un astfel de demers să aducă beneficii directe pacienţilor în ceea ce priveşte accesul acestora la îngrijirile medicale şi îmbunătăţirea calităţii actului medical”.

”Prin monitorizarea constantă a spitalelor am observat că medicii nu îşi pot desfăşura activitatea şi nu pot oferi servicii medicale de calitate din cauza lipsei de materiale sanitare şi medicamente, a limitelor majore în ceea ce priveşte investigaţiile paraclinice şi a crizei de personal de specialitate. Cauza principală a acestor disfuncţionalităţi este politica total greşită de finanţare şi gestionare a sistemului de sănătate din România”, a precizat Vasile Barbu.


De asemenea, Viorel Vasile, vicepreşedinte APSR şi preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România, susţine că ”implementarea directivei europene şi în România va duce la evitarea oricăror neplăceri în industria farmaceutică”, iar în felul acesta ”mult râvnita predictibilitate în relaţiile comerciale din industria farmaceutică va deveni o realitate”.

”Farmaciile, distribuitorii şi producătorii vor putea să îşi planifice absolut toate activităţile comerciale pe parcursul unui an. Prin această măsură se vor reduce foarte mult falimentele şi insolvenţele din industrie. Sperăm ca aplicarea ei să fie una europeană şi nu de tip dâmboviţean”, a menţionat Viorel Vasile.AGERPRES