Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Avocatul Dan Cimpoieru, membru în conducerea European Cancer Patients Coalition, a subliniat în cadrul unei dezbateri că nimeni nu respectă legislația, procedurile, termenele privind includerea medicamentelor pe lista de compensate și gratuite.

Marea problemă este că, deși avem legislație, avem proceduri și avem termene, nimeni nu le respectă și nu se întâmplă nimic. Asta este prima constatare. Adică, plecând de la directiva europeană care prevede că în termen de 180 de zile tu, stat, prin autoritățile competente, trebuie să iei o decizie în ceea ce privește includerea unui medicament pe lista de compensate, în mod firesc fiecare stat membru își adaptează legislația la această directivă — Directiva 89 — și în acest termen, care este unul maxim — în realitate termenul este de 90 de zile. Numai în situații speciale se mai prelungește cu încă 90 de zile. Trebuie să iei o decizie dacă incluzi medicamentul pe lista de compensate, decizia trebuie să o iei în acest termen maxim. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit clar că acest termen este imperativ. Deci, nu este recomandare, nu este altceva”, a atras atenția Cimpoieru în cadrul dezbaterii “Cancerul pulmonar model de inovație în domeniul oncologiei“.

El a afirmat că legislația nu prevede tragerea la răspundere a cuiva care nu respectă termenul. “(…) În legislația actuală nu se prevede nicio sancțiune. Ce se întâmplă dacă un medicament este aprobat după un an? Avem legislație, avem norme, avem ordine, numai că nimeni nu respectă niciunul dintre ele și nu plătește. Nu este nimeni tras la răspundere nici la ora actuală. În nicio lege nu scrie nimic ce se întâmplă dacă statul nu respectă un termen”, a susținut avocatul.

La rândul său, Marius Geantă, reprezentantul Centrului pentru Inovație în Medicină, a arătat că în lume s-a înregistrat un avans terapeutic foarte mare în ceea ce privește cancerul pulmonar și au fost aprobate numai în ultimii doi ani mai multe imunoterapii pentru această boală. AGERPRES