COPAC cere CNAS o dezbatere publică pe tema noilor reglementări

copac.jpgCoaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) solicită public Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să publice pe site-ul său listele de medicamente care vor fi afectate de măsura schimbării metodei de calcul a preţului de referinţă pe listele C1 şi C3, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, presei.

Pe 7 august, CNAS a publicat pe site-ul propriu un proiect de ordin prin care îşi propune să modifice şi să completeze Ordinul 615/30.06.2010 prin care s-a schimbat metoda de calcul a preţului de referinţă pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală prescrise în tratamentul ambulatoriu.

Conform noului proiect, de la data de 1 septembrie, pacienţii cronici vor fi obligaţi să plătească pentru tratamentul lor, cel puţin aşa se înţelege de pe site.
CNAS ţine secrete însă listele cu medicamente care vor fi afectate de noua măsură, publicând pe site nişte liste goale, susţin reprezentanţii COPAC. Probabil, pentru a evita reacţia pacienţilor afectaţi, vor publica listele în noaptea de 31 august, eventual le vor mai modifica după data de 1 septembrie, aşa cum s-a procedat şi în luna iulie, când a intrat în vigoare Ordinul 615, arată sursa citată.

“Întrucât această măsură poate afecta grav milioane de pacienţi cronici, solicităm CNAS să organizeze o dezbatere publică în următoarele două săptămâni la sediul său, în care să fie consultate toate părţile implicate. Doar printr-o astfel de dezbatere reală se pot găsi cele mai bune soluţii pentru pacienţi. Aşteptăm un răspuns la propunerea noastră în următoarele şapte zile. Dacă nu vom primi niciun răspuns, vom organiza noi o astfel de dezbatere. Pacienţii cronici care vor fi afectaţi de această măsură au intrat în panică, se tem că vor rămâne fără tratament”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele COPAC. COPAC face un apel la CNAS să evalueze realistic impactul măsurilor pe care le preconizează, astfel încât să nu pună în pericol pacienţii. AGERPRES

Related Posts