adomnitei_cristian1.jpgConsiliul Judeţean Iaşi a semnat contractele privind proiectarea documentaţiilor tehnice aferente ambulatoriilor de la Spitalele „Cuza Vodă”, „Prof. Dr. Nicolae Oblu” şi de Pneumoftiziologie. În cursul lunii ianuarie 2013, în urma finalizarii procedurilor de achiziţii, au fost semnate contractele privind proiectarea documentaţiilor tehnice aferente ambulatoriilor celor trei spitale pentru care a fost câştigat finanţare europeană.

Este vorba despre Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, Ambulatoriul de Specialitate Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi şi Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”.

Firmele câştigătoare sunt SC Beta Star SRL Iaşi, pentru Ambulatoriul Cuza Vodă (52.780 lei, fără TVA), şi SC Bodo Invest SRL Iaşi pentru Ambulatoriul de la Spitalul de Pneumoftiziologie (39.500 lei, fără TVA) şi pentru Spitalul de Neurochirurgie (26.000 lei, fără TVA).

„În luna octombrie a anului trecut am obţinut o finanţare europeană de aproximativ 6 milioane de euro. Organizarea acestor licitaţii şi întocmirea proiectelor tehnice sunt ultimul pas înaintea semnării contractelor de finanţare. În perioada imediat următoar vom depune la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est documentaţiile tehnice, urmând ca după etapa de verificare să fie semnate contractele de finanţare. Prin reabilitarea şi modernizarea celor trei ambulatorii, Proiectul ‘Iaşi, Centru Medical Regional’ prinde viaţă. Mă bucur că demersurile pe care le-am întreprins de când am venit în fruntea Consiliului Judeţean au dat roade”, a declarat Cristian Adomniţei, Preşedintele Consiliului Judeţean.

Finanţarea pentru cele trei ambulatorii este:

– „Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi”, cu o valoare totală de 10.727.754,09 din care fonduri nerambursabile 8.343.891,70 lei;

– „Ambulatoriul de Specialitate Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă Iaşi”, cu o valoare totală de 9.041.847,32 lei, din care fonduri nerambursabile 7.109.192,44 lei;

– „Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Nicolae Oblu Iaşi”, cu o valoare totală de 6.592.697,20 lei, din care fonduri nerambursabile 5.047.769,30 lei.

În perioada ianuarie – aprilie 2010 Consiliul Judeţean Iaşi a depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est documentaţiile necesare elaborării cererilor de finanţare pentru cele trei ambulatorii, în vederea parcurgerii etapelor de verificare şi analiză. În urma finalizării procesului de evaluare, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional a transmis Consiliului Judeţean Iaşi scrisori de includere a cererilor de finanţare în lista de rezervă pentru cele trei proiecte. În luna octombrie 2012, în urma demersurilor instituţionale întreprinse de actuala conducere a judeţului Iaşi, cele trei proiecte au primit aprobare spre finanţare.