Consiliul Judeţean Arad a semnat contractul pentru amenajarea noii secţii de Oncologie Medicală a SCJU

Consiliul Judeţean Arad a semnat contractul pentru amenajarea noii secţii de Oncologie Medicală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, într-o clădire situată în zona centrală a municipiului Arad, a anunţat preşedintele CJ, Iustin Cionca.

“Am semnat unul dintre cele mai importante proiecte care vizează sistemul de sănătate din Arad, proiect ce are ca obiect reamenajarea unei clădiri care, după ce a avut mai multe destinaţii, va adăposti secţia de Oncologie Medicală a SCJU Arad. Clădirea are regim de înălţime Demisol + Parter + Etaj, se află în proprietatea CJ Arad şi este considerată optimă pentru a fi compartimentată în funcţie de necesarul de servicii medicale acordat pacienţilor cu afecţiuni oncologice din judeţul Arad”, a declarat Iustin Cionca.

Potrivit acestuia, proiectul tehnic şi execuţia lucrării au o valoare de 9.339.050,64 lei, fără TVA, finanţarea urmând să fie asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Termenul de finalizare a lucrărilor este estimat la circa doi ani şi jumătate de la data semnării contractului.

“Prin semnarea acestui contract demarăm unul dintre cele mai importante proiecte care vizează sistemul de sănătate din judeţ: amenajarea unei secţii noi de oncologie, care va asigura necesarul de servicii medicale acordat pacienţilor cu afecţiuni specifice”, a precizat preşedintele CJ Arad.

La rândul său, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, şeful secţiei de Oncologie Medicală, dr Csaba Szekely-Orban, a subliniat importanţa acestei investiţii pentru sistemul de sănătate arădean.

“Trebuie să recunosc că iniţial eram sceptic în ceea ce priveşte amenajarea acestei noi secţii spitaliceşti. Au mai fost proiecte pentru centre oncologice, patru la număr, dar primul pas important l-am făcut odată cu deschiderea Centrului de Screening Mamar, în colaborare cu Universitatea ‘Vasile Goldiş’ şi cu parteneri din Ungaria. În cadrul acţiunii de prevenţie pe care am desfăşurat-o am examinat circa 1.300 de arădence cărora le-am vorbit de spre importanţa controalelor preventive, astfel că perspectiva amenajării unui Centru Oncologic nou este foarte importantă. În prezent, secţia de Oncologie a SCJU are 600 metri pătraţi, dar în noul sediul vom avea peste 4.000 metri pătraţi, cu circuite medicale adecvate”, a afirmat dr Csaba Szekely-Orban.

Acesta a arătat că ar mai fi o problemă legată de personalul specializat în oncologie, secţia funcţionând cu circa 60% din personalul care ar fi necesar, conform organigramei. “Incidenţa cancerului în judeţul Arad este printre primele cinci din ţară. Va trebui să ne axăm mult şi pe profilaxie, să le explicăm oamenilor importanţa prevenţiei. În prezent, avem în evidenţă circa 14.000 de bolnavi de cancer, lunar tratăm peste 3.000 de pacienţi, numărul internărilor, inclusiv cele de zi, sunt de circa 700 de bolnavi lunar. În condiţiile în care noua locaţie va avea un spaţiu suficient, vom putea lucra atât pe tratament cât şi pe prevenţie, astfel încât în timp să reducem incidenţa la cancer şi rata de mortalitate la nivelul judeţului”, a adăugat şeful secţiei Oncologie a SCJU Arad.

Nu în ultimul rând, preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a mai spus că demararea lucrărilor ar fi putut începe în urmă cu câteva luni, însă documentaţia investiţiei a fost respinsă de două ori de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), pentru a fi refăcută. În cele din urmă, documentaţia a fost postată pe SEAP, licitaţia fiind adjudecată de Asocierea SC Eldiclau SRL (lider) şi SC Performa Arhitecţi şi Ingineri SRL. AGERPRES