Congresul Societăţii de Imagistică Musculoscheletală din România a reunit sute de specialişti la Timişoara

Congresul Naţional al Societăţii de Imagistică Musculoscheletală din România a reunit la Timişoara, în perioada 31 mai – 2 iunie, peste două sute de specialişti din ţară şi străinătate, care au prezentat lucrări dedicate patologiei sistemului musculoscheletal şi aspectelor imagistice ale acesteia.

Preşedintele Societăţii Române de Imagistică, coorganizator al evenimentului, prof. univ.dr. Florin Bîrsăşteanu, a declarat că această societate încearcă să facă paşi în descrierea tehnicilor care pot aduce un plus de diagnostic în patologia traumatică în principal, în patologia sportivului, cea degenerativă şi tumorală, mai ales în cea cu diseminare secundară în structurile osoase, cum ar fi metastazele osoase de exemplu.

“La noi, pregătirea în imagistica mulculoscheletală este o supraspecialitate în cadrul specialităţii de radiologie şi imagistică. Avem specialişti care învaţă anumite tehnici, dar şi specialişti care învaţă supraspecializări; aşa cum este senologia (tehnică de diagnostic a patologiei sânului, n.r.) avem şi supraspecialitatea de imagistică musculoscheletală”, a afirmat dr. Florin Bîrsăşteanu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara.

Medicul spune că patologia este răspândită în rândul unei mase mari de pacienţi, întrucât toţi cei care au vârsta de peste 50 de ani au probleme cu genunchii, cu spatele, la nivelul coxalului, al articulaţiei coxo-femurale, artroze, dar şi în rândul copiilor şi al tinerilor sportivi. “Reumatologii folosesc foarte mult această supraspecializare pentru decelarea patologiei articulaţiilor mici, în poliartritele cronice, periatrite. Este o problematică destul de frecventă, în general a copilului şi a tânărului sportiv sau a vârstnicului cu patologie degenerativă, la care se adaugă cei cu metastaze osoase. Acum sunt foarte mulţi tineri, mai ales neprofesionişti, care fac multă mişcare în bazele sportive fără a fi pregătiţi înainte, toată lumea face schi, dar fără pregătire corespunzătoare, după care vin cu rupturi de ligamente şi tendoane”, a explicat Florin Bîrsăşteanu.

Acesta a mai menţionat faptul că Timişoara este recunoscută ca un pol de specialitate în acest domeniu, iar rezidenţii de radiologie sunt atraşi de supraspecializări care ţin de ecografie sau rezonanţă magnetică ori de un segment de patologie, cum este cea musculoscheletală.

Evenimentul, care are susţinerea Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara a avut două secţiuni cu caracter ştiinţific, respectiv un curs susţinut de Societatea Franceză de Imagistică Musculoscheletală, la care s-au înscris 75 de medici ce parcurg tematici din actualităţi în imagistica musculoscheletală şi practici de ecografie musculoscheletală.

Cea de-a doua secţiune a fost dedicată prezentărilor ştiinţifice, la care au participat peste două sute de invitaţi, medici specialişti în radiologie imagistică medicală din România, Austria, Franţa, Olanda, Belgia, Republica Moldova. Au fost prezentate peste 25 de lucrări de specialitate, urmate de sesiuni-dezbateri legate de patologia sistemului musculoscheletal şi de aspectele imagistice ale acesteia.

Iniţiatorii şi organizatorii congresului parcurg de aproape 12 ani un desfăşurător axat pe interacţiunea medicilor români cu cei din Occidentul european, astfel că lucrările prezentate şi colaborarea post-congres interferează practica medicală românească cu informaţii şi experienţa europeană.

Societatea de Imagistică Musculoscheletală din România a fost înfiinţată în anul 2007, la Timişoara, la iniţiativa prof. dr. Florin Bîrsăşteanu. AGERPRES