Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Cea de-a 14-a ediție a Congresului Internațional pentru Studenți și Tineri Medici – Congressis 2017 se va desfășura în Iași, în perioada 6-9 aprilie, în incinta Palatului Culturii din Iași, informează un comunicat de presă al Asociației Studenților Mediciniști Iași. Evenimentul, care este organizat de Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, se va desfășura sub motto-ul “Embrace the art of medicine!”.

Potrivit organizatorilor, Congresul Internațional pentru Studenți și Tineri Medici — Congressis 2017 vizează studenții și tinerii medici interesați să descopere și să aprofundeze spectrul larg al educației medicale. În cadrul evenimentului, aceștia vor avea șansa de a participa la numeroase conferințe și workshop-uri, susținute de cadre universitare de renume, atât din mediul academic românesc, cât și din străinătate.

Și anul acesta, Congressis va acoperi domenii vaste, de real interes și va pune la dispoziția participanților informații asupra actualităților medicale, prin intermediul unor invitați speciali, precum Margitta Seeck, neurolog și profesor universitar în cadrul Universității din Geneva și Gheorghe Zastavnitchi, medic chirurg, care va împărtăși experiențele trăite în cadrul organizației “Medicine Sans Frontieres”.

Pe parcursul celor patru zile ale congresului, participanții se vor putea implica și activ, prin prezentarea lucrărilor științifice și a posterelor, ce se vor concentra în jurul ariilor de Științe fundamentale, Medicină Internă, Chirurgie, Stiințe sociale și ale comportamentului. Sesiunile vor fi jurizate de către cadrele didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T.Popa” Iași, urmând a fi premiate la final lucrările științifice elaborate remarcabil.

Ceremonia de deschidere va avea loc joi, 6 aprilie, de la ora 20,00 în incinta Palatului Culturii din Iași, în sala Voievozilor, unde organizatorii vor întâmpina participanții de pretutindeni și le vor asigura un program artistic, destinat să creeze o atmosferă inedită. Pentru a se marca sfârșitul ediției Congressis de anul acesta, duminică, 9 aprilie, va avea loc festivitatea de închidere, în Sala Mare a Bibliotecii Centrale Universitare, de la ora 12,00 când vor fi premiați participanții câștigători ai sesiunilor științifice.

Persoanele care nu au reușit să se înscrie până în prezent pentru a participa în cadrul Congressis mai au șansa de a se înmatricula până la data de 17 martie.

Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) este o organizație non-guvernamentală, apolitică, care contribuie la dezvoltarea personală a membrilor săi, ca persoane de bază în comunitate. Numeroasele proiecte implementate în cadrul acesteia sunt dedicate educației non-formale a studenților și informării populației cu privire la noțiunile legate de domeniul medical. Evenimentele științifice desfășurate în cadrul societății creează astfel studenților mediciniști contextul necesar unei pregătiri continue de calitate, pentru o carieră de succes. AGERPRES