Conferinţa Naţională de Medicina Sexualităţii: 26-28 octombrie, Poiana Brașov

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la procentul de sarcini și avorturi în rândul mamelor minore, în timp ce una din zece mame românce are sub 18 ani. În plus, statisticile recente clasează țara noastă pe locul doi la nivel mondial ca număr de avorturi raportat la populația actuală. Toate acestea vorbesc despre lipsa unei educații sexuale și confirmă faptul că în România acest subiect rămâne unul tabu, nevoia de informare din surse sigure și de educare devenind astfel un lucru prioritar.

„În primul rând trebuie demontată convingerea potrivit căreia „Eu știu tot, că doar am citit pe net!”, atrage atenția dr. Cambrea Irina, medic specialist medicină de familie, cu competență în planificare familială și cu experiență de peste 16 ani în cadrul cabinetului medical studențesc al Facultății de Agronomie din București. Dr. Cambrea Irina va prezenta în cadrul ediției XVIII a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității, oraganizată în perioada 26-28 octombrie 2018 la Poiana Brașov o lucrare referitoare la importanța planificării familiale în rândul tinerilor, bazată pe datele obținute în urma unui studiu realizat pe perioada a 5 ani.

Acest demers se dorește a fi un semnal de alarmă, de conștientizare și de reamintire a existenței domeniului larg al metodelor contraceptive, a importanței utilizării lor pe o scară cât mai largăși a multiplelor efecte benefice. Discuția se va axa pe grupa de vârsta 18-26 ani, mai specific pe studenți, punctual pe cei dintr-un campus universitar”, a precizat dr. Irina Cambrea.

Un punct strategic al profilaxiei primare este sănătatea reproducerii. În acest context, populația tânără, cu accent pe grupa de vârstă 18-26 ani, va trebui să ocupe un loc central în preocuparile mediului medical. Tânarul, azi student, devine la o vârstă fragedă, odată cu activitatea profesională, un lider de opinie cu o mare influență în cadrul comunității unde activează.

Tinerii, în pofida excesului de informații, nu sunt conștienți de importanța păstrării sănatății, în special cea reproductivă, de riscurile neutilizarii unei metode contraceptive și de amploarea consecințeleor pe termen lung. Din păcate, atitudinea frecventă azi, este de a nu utiliza metode contraceptive, contracepția în special” a declaratdr. Irina Cambrea.

„În condițiile în care în România avem și în 2018 prea multe sarcini din greșeală, care sunt rezolvate prin chiuretaj- putem vorbi deja despre o problemă de educație socio-culturală”, a completat prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescu, președintele fondator al Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR), medic urolog și sexolog.

Cea de-a XVIII-a ediție a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității, una dintre puținele manifestări științifice organizate pe teme de sexualitate, va reuni peste 200de medici din România şi din străinătate din mai multe specialităţi medicale, precum endocrinologie, urologie, obstetrică-ginecologie, dermato-venerologie, psihiatrie, diabet, nutriție și boli metabolice, medicină internă, medicină de familie şi psihologi.

„Pornografia- benefică sau nocivă pentru relațiile intime”, „Ce și cum întrebăm  în cazurile de disfuncții sexuale”-  sunt doar câteva dintre întrebările la care lectorii prezenți la eveniment vor încerca să răspundă pe parcursul evenimentului.

Creditat EMC și CPR, evenimentul va fi coordonat științific de dr. urolog Andrei Manu-Marin, și se va desfășura pe parcursul a trei zile, începând de vineri, 26 octombrie, orele 12.00 și până duminică, 28 octombrie 2018, orele 12.00.

Pe parcursul evenimentului vor lua cuvântul Prof. univ. dr Nicolae Calomfirescu, prof. univ. dr. Micluția Ioana, prof. univ.dr. Ioan Prada, prof. univ. dr. Monica Tarcea, conf.univ.dr. Delia Cinteză, dr. Ruxandra Albu, dr. Catalin Belinski,  dr.Vasile Coca, dr Ramona Colț, dr. Cambrea Irina, dr. Sorin Lupu, dr. Andrei-Manu Marin, dr. Radu Mihalca, dr. Ciprian Pop Began, dr. Voinescu Valentin, psih. Daniela Botas, psih. Adrian Calomfirescu, psih. Rares Ignat, psih. Mara Priceputu, dietetician Nemes Levente.

Înscrierile la eveniment sunt deschise, detalii privind înscrierea puteți găsi pe www.amsr.ro și aici: http://houston.ro/conferinta-nationala-de-medicina-sexualitatii-ed-1826-28-octombrie-2018-ana-hotels-poiana-brasov/

Pentru înscriere: luiza.grosu@houston.ro, 0733.076.387 sau la nr. de fax 021.317.09.43

Pentru mai multe detalii referitoare la proiect: Dana Dumitru, Project Manager, 0722.585.995, dana.dumitru@houston.ro

 

Related Posts