Conferința interdisciplinară Antibioticele între UZ și ABUZ va avea loc pe 30 și 31 martie 2018, la București

România se situează pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește nivelul de cunostințe referitoare la antibiotice, gradul de informare cu privire la folosirea rațională a acestora fiind invers proporțional cu gradul ridicat al consumului de antibiotice de la noi din țară  – 51%dintre români folosesc antibiotice în decursul unui an față de o medie europeană de 40%.

Pentru a semnala importanţa acestei probleme, compania de comunicare medicală Houston NPA organizează în perioada 30-31 martie 2018cea de-a doua ediție a Conferinței  Naționale cu caracter interdisciplinar „Antibioticele între UZ și ABUZ, eveniment  creditat EMC și EFC,ce își propune să devină un cadru de dialog întrecadre medicale din diferite specialități de la noi din țară în jurul unei teme de interes major la nivel mondial – utilizarea antibioticelor și rezistența antimicrobiană.

Prima ediție a conferinței  interdisciplinare„Antibioticele între UZ și ABUZ”s-a bucurat de un real succes în rândul cadrelor medicale, la eveniment fiind prezenți peste 360 de profesioniști în sănătate care au apreciat inițiativa organizării unui eveniment dedicat exclusiv antibioterapiei.

Coordonatorul științific al manifestării din acest an este, la fel ca la prima ediție,Prof. univ. dr. Gabriel Popescu, medic primar boli-infecțioase, autor principal al „Ghidului Angelescu de Terapie Antimicrobiană”, ediția 2012.

„Este un eveniment ce reunește cadre medicale din diferite specialități pentru a dezbate problema folosirii adecvate a antibioticelor disponibile, astfel încât și generațiile următoare să se poată bucura de beneficiile unei clase de medicamente ce a reprezentat cel mai important progres medical în secolul XX. Împărtășirea experienței clinice de la noi va  reprezenta un mod de a contura modele de bună practică aplicabile și în alte locuri din țară. Aducerea laolaltă a unor date privind profilaxia și tratamentul optim cu antibiotice, dar și modalități de aplicare a acestora în cadrul unor programe de bună practică antibiotică se întâmplă prea rar în țara noastră. Cadrele medicale, autoritățile, publicul generaltrebuie să se informeze permanent și să acționeze responsabil în această direcție”, a declaratProf. univ. dr. Gabriel Adrian Popescu.

Pe parcursul celor două zile ale conferinței  vor fi dezbătute teme ce țin de managementul infecțiilor bacteriene, infecțiile nosocomiale cu germeni multirezistenți la antibiotice precum și subiecte referitoare la buna practică a terapiei și profilaxiei cu antibiotice.

Una dintre sesiunile Conferinței Naționale „Antibioticele între UZ și ABUZ” este dedicată celor care doresc să își prezinte lucrările științifice în plen. În acest sens, organizatorii invită specialiștii să își înscrie rezumatele la adresa de email flaviu.muresan@houston.ro până la data de 1februarie 2018. Rezumatele vor fi examinate de comitetul științific condus de Prof. univ. dr. Gabriel-Adrian Popescu.

Printre lectorii care vor susține prezentări în cadrul evenimentului se află Prof. univ. dr. Egidia Miftode, Conf. dr. Mihaela Lupse, Conf. dr. Mihai Craiu, Prof. dr. Manuela Arbune, Sef lucr.dr. Edit Szekely, Conf. dr. Irina-Magdalena Dumitru, dr. Andreea Moldovan,Dr. Andrei Rogoz.

Programul științific al Conferinței Naționale „Antibioticele între UZ și ABUZ”, ediția a II-a se va desfășura pe perioada a două zile după cum urmează: vineri, 30 martie 2018 –  orele 14:00 – 20:00  și sâmbătă, 31 martie – orele 10:00 – 17:00.

Înscrierile la eveniment sunt deschise, iar până pe 15 ianuarie 2018 și respectiv până pe 16februarie2018, taxele de participare sunt reduse.

Cei care doresc să participe la eveniment pot găsi informații și pot descărca formularul de înscriere de pe site-ul evenimentului: http://antibioterapia.ro/
Detalii actualizate despre eveniment găsiți și pe pagina de Facebook www.facebook.com/Houstonpa/

Related Posts