Conducerea SJU Craiova a demarat o anchetă împotriva unui medic care ar fi refuzat să opereze un pacient

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova a demarat o anchetă împotriva unui medic urolog care ar fi refuzat să opereze un pacient în blocul operator destinat situaţiilor de urgenţă.

Pacientul, care s-a prezentat la spital pentru o intervenţie de urgenţă, l-a acuzat pe medic că l-a ţinut mai multe ore pe o masă de operaţie fără să-i facă intervenţia.

“A fost demarată o anchetă după ce un medic a refuzat să intervină operator în blocul operator al chirurgiei dedicat situaţiilor de urgenţă. Dânsul dorea să deschidă un bloc operator al Clinicii de urologie care în acel moment era închis, pentru că nu funcţionează în regim de permanenţă, ci numai de luni până vineri. Iar medicul respectiv dorea duminică seara să facă o intervenţie într-un bloc închis, pe care l-a deschis, a pus pacientul pe masă, dar fără să aibă personal şi condiţiile de sterilizate necesare. A refuzat să coboare un etaj, exact sub clinica de urologie, unde se afla blocul operator, iar sala era disponibilă. Medicul de gardă a fost informat chiar de mine că există o intervenţie de urologie, iar domnul doctor a refuzat. A trebuit să vin de acasă, să-i explic domnului doctor regulamentul pe care nu l-a înţeles nici atunci şi prin urmare am chemat şeful de clinică de la urologie care a efectuat intervenţia imediat, cum ar fi trebuit să facă şi colegul nostru care nu înţelege regulile acestui spital”, a declarat pentru managerul SJU Craiova, dr. Alin Demetrian.

Potrivit sursei citate, în urma acestui caz s-a întrunit consiliul de etică ce urmează să prezinte un raport, sancţiunile de care este pasibil medicul fiind, gradual, mustrare scrisă, avertisment şi desfacerea contractului de muncă, dacă lucrurile se repetă.

Medicul urolog implicat în acest caz, fost manager al SJU Craiova pentru o scurtă perioadă de timp, a fost implicat în mai multe scandaluri de-a lungul timpului, inclusiv în altercaţii cu alţi colegi. Acesta este acuzat şi de faptul că ar fi postat pe un cont de socializare fotografii cu pacienţi pe care le-a efectuat ilegal, iar până acum nu a fost sancţionat. “Curg în fiecare zi reclamaţii la adresa dumnealui, dar vrem să îi dăm domnului doctor şansa de a trece prin toţi paşii, aşa cum prevede regulamentul, dacă va dori să îşi îndrepte comportamentul”, a spus managerul SJU Craiova. AGERPRES

Related Posts