Colegiul Farmaciştilor va colabora cu MS în vederea realizării reformei în domeniu

Reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor din România (CFR) au participat la o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, în care s-au stabilit termenii de colaborare pe termen lung dintre cele două părţi în vederea realizării reformei în sănătate şi, în special, pentru asigurarea unor servicii farmaceutice de calitate în interesul pacienţilor, informează un comunicat transmis joi AGERPRES.
Unul dintre cele mai importante puncte aduse în atenţia ministrului Sănătăţii de către Colegiu este cel privind introducerea de reglementări privind publicitatea farmaciei şi a serviciilor farmaceutice.

“Chiar dacă România beneficiază de reglementări privind publicitatea medicamentelor, lipsa unor prevederi privind publicitatea farmaciei a creat premisele unor reclame mascate la medicamente şi a generat publicitate înşelătoare, unele farmacii făcându-şi reclamă cu un conţinut neadevărat, incorect sau înşelător, aspecte ce contravin intereselor pacienţilor dar şi eticii şi deontologiei farmaciştilor. (…) Colegiul Farmaciştilor consideră că este necesară luarea unor măsuri urgente în domeniul publicităţii medicamentelor şi a farmaciei. Colegiul recomandă modificarea legii farmaciei prin introducerea unui nou capitol care să creeze cadrul unei competiţii corecte şi loiale între farmacii, dar şi completarea legislaţiei în sensul stabilirii clare şi precise a responsabilităţii fiecărei instituţii de autoritate şi supraveghere a publicităţii în domeniul farmaceutic, precum şi stabilirea unei colaborări permanente între instituţiile de resort şi asociaţiile profesionale”, spun reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor.

Totodată, reprezentanţii farmaciştilor au propus menţinerea permanentă a criteriului demografic la înfiinţarea farmaciilor, în acest sens colegiul susţinând instituirea cu titlu permanent în legislaţie a criteriului demografic la înfiinţarea farmaciilor, până la momentul în care se va atinge un echilibru economico-financiar.

“Acest lucru ar duce la crearea unui climat predictibil în domeniul farmaceutic, ar asigura accesul echitabil al pacienţilor la servicii farmaceutice şi ar preveni distorsiuni masive pe piaţa muncii”, mai spun farmaciştii.

Consultarea Colegiului la elaborarea listei medicamentelor de care beneficiază asiguraţii este un alt punct propus de farmacişti.

“Procesul de elaborare a listei de medicamente de care beneficiază asiguraţii a fost conceput astfel încât să includă şi consultarea specialiştilor în domeniul farmaceutic, mai precis a Colegiului Farmaciştilor din România (CFR)”, afirmă sursa citată.

Colegiul precizează că MS nu are cunoştinţă despre înfiinţarea de farmacii într-o serie de benzinării.

“Am informat conducerea Ministerului Sănătăţii despre ştirea apărută în presă privind înfiinţarea de farmacii într-o serie de benzinarii.Ministerul Sănătăţii nu are cunoştinţă despre această situaţie şi am fost asiguraţi că în viitor nu se vor introduce niciun fel de excepţii la înfiinţarea farmaciilor în România”, susţin farmaciştii. AGERPRES