CAS

CNAS: România se aliniază eforturilor mondiale de prevenire şi tratare a diabetului

Prevenţia diabetului se poate face printr-un stil de viaţă sănătos iar depistarea bolii, printr-o simplă testare a glicemiei pentru întreaga familie, afirmă reprezentanţii Casei Naţionale a Asigurări de Sănătate (CNAS) în mesajul transmis de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului.

CNAS: În subprogramul de reconstrucţie mamară nu pot fi incluse pacientele care au contraindicaţii medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a arătat că în subprogramul de reconstrucţie mamară nu pot fi incluse pacientele care au contraindicaţii medicale, precizare făcută după ce, recent, specialiştii în domeniu au declarat că acest subprogram "a fost prost gândit" şi "merge prost".

Răzvan Vulcănescu (CNAS): Anul viitor dorim să aşezăm altfel programele naţionale de sănătate

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, a reafirmat că anul viitor, printr-o hotărâre de Guvern, va fi reglementat modul în care se vor derula programele de sănătate.

CNAS anunță că a început tratarea pacienţilor cu amiotrofie spinală cu medicamentul nusinersen

Primii trei pacienţi cu amiotrofie spinală au început tratamentul cu medicamentul inovator DCI nusinersen, la Centrul Naţional Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii "Doctor Nicolae Robănescu", informează CNAS.

CNAS: Peste 60% din persoanele cu diabet dezvoltă neuropatie diabetică

Peste 60% din persoanele cu diabet dezvoltă neuropatie diabetică, iar circa 7% ajung nu doar la picior diabetic, ci la amputaţii ale membrelor inferioare, a declarat reprezentantul CNAS Augustus Costache, în deschiderea celei de a VI-a ediţii a Congresului de Neuropatie Diabetică şi Picior Diabetic.

Bugetul CNAS destinat consumului de medicamente ar putea creşte cu valoarea inflaţiei

Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate destinat consumului de medicamente ar putea creşte cu valoarea inflaţiei cumulată din anul 2012 până în prezent, aceasta fiind o primă măsură pe care autorităţile au propus-o marţi producătorilor de medicamente în discuţiile despre contribuţia trimestrială (taxa clawback).

CNAS: Toate gărzile efectuate de medici la centrele de permanenţă vor fi plătite până la finalul săptămânii

Toate gărzile efectuate de medici la centrele de permanenţă vor fi plătite până la finalul săptămânii, a anunţat CNAS. "CNAS a reglementat situaţia financiară a centrelor de permanenţă din toată ţara, iar gărzile efectuate de medici la aceste centre vor fi plătite până la finalul acestei săptămâni".

Răzvan Vulcănescu: În opt ani am decontat peste jumătate miliard de euro pentru tratamente în străinătate

Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a declarat la Parlament că în opt ani s-a decontat o sumă de peste jumătate de miliard de euro pentru tratamente pacienţilor români în străinătate.

CNAS: Cancerul de sân poate fi vindecat numai dacă este descoperit într-un stadiu incipient

Cancerul de sân poate fi vindecat doar dacă este descoperit într-un stadiu incipient, subliniază reprezentanţii CNAS, într-un mesaj transmis cu prilejul Lunii de conştientizare a cancerului mamar. Reprezentanţii CNAS îndeamnă femeile să meargă la controale periodice şi să se înscrie în programe de screening.

Eugen Teodorovici: Afirmaţia privind pachetele de servicii de sănătate a vizat posibilitatea ca asiguratul să-şi poată adăuga servicii medicale suplimentare

Fiecărui cetăţean trebuie să-i fie respectat dreptul constituţional de a-i fi ocrotită sănătatea, iar un sistem de servicii funcţional trebuie să se bazeze pe principiile echităţii, universalităţii şi solidarităţii, afirmă ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, subliniind că afirmaţia sa privind pachetele de servicii medicale a avut în vedere posibilitatea ca fiecare asigurat să-şi poată adăuga