Asociatii de Pacienti

A fost desemnat noul Consiliu Director al COPAC

Coaliția Organizațiilor Pacienților și-a desemnat noul Consiliu Director pentru următorul mandat. Președinte a fost reales Radu Gănescu (Asociația Persoanelor cu Talasemie Majoră). Noul vicepreședinte este Ștefan Răduț (Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu TB-MDR din România).

Cea de a treia ediție a MS Kids Retreat a avut loc la Râșnov în luna septembrie

Cea de a treia ediție a MS Kids Retreat, un program de suport al Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative dedicat copiilor cu scleroză multiplă din România, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Al. Obregia’ și Societatea Română de Neurologie Pediatrică, a avut loc la Complex Pănicel, Râșnov, în perioada 2 - 4

Campanie de Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, organizată pentru prima dată în România

O campanie care are scopul conştientizării profesioniştilor din domeniul furnizării serviciilor de sănătate, precum şi a pacienţilor asupra importanţei îngrijirilor medicale de calitate şi a siguranţei va fi organizată pentru prima dată în România cu prilejul Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului (17 septembrie).

Peste 90 reprezentanti ai asociațiilor de pacienți si speakeri din cele mai importante instituții din sănătate au confirmat participarea la CASPA – ediția 8

Cea de-a opta întâlnire a comunității Asociațiilor de Pacienți – CASPA va reuni pe 7 octombrie, la Hotel Novotel din București, cele mai importante instituții din domeniul sănătății: Parlamantul European, CNAS, ANMCS, ANMDM și Administrația Prezidențială, alături de reprezentanți ai celor mai active asociații de pacienți din întreaga țară pentru o zi dedicată discutării celor

COPAC şi Alianţa Naţională de Boli Rare au lansat un proiect de creştere a capacităţii organizaţionale ale asociaţiilor de pacienţi

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi Alianţa Naţională de Boli Rare au lansat pe 13 sepembrie proiectul "Creşterea capacităţii pentru asociaţii nou înfiinţate pe bolile rare", care are scopul de a ajuta dezvolta organizaţiile de pacienţi.

Autism Voice organizează a IV-a ediție a evenimentului caritabil “Balul Bucuriei”

Autism Voice, asociația care sprijină copiii cu autism din România de mai bine de 11 ani, organizează pe 17 septembrie a IV-a ediție a Balului Bucuriei, un eveniment caritabil destinat strângerii de fonduri pentru micuții cu tulburări din spectrul autist.

APAH-RO așteaptă reluarea cât mai rapidă a programului cu interferon free

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) a făcut apel, în numeroase rânduri, la grăbirea formalităților pentru reluarea cât mai rapidă a programului fără interferon pentru pacienții diagnosticați cu hepatita C.

La Saturn are loc Scoala de vara a pacientilor cronici, editia a V-a

La Saturn (Mangalia) are loc in perioada 4 - 11 septembrie Scoala de vara a pacientilor cronici, editia a V-a, organizata de Asociatia Transplantatilor din Romania (ATR), in parteneriat cu Primaria Municipiului Mangalia si sustinuta de BBraun Romania, Diaverum Romania, Metadib - Horezu, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania, THR Marea Neagra.

Asociația OncoPacienților PHOENIX a realizat dermatoscopii gratuite pe litoral, în cadrul campaniei “Soare fără pete”

Asociația OncoPacienților PHOENIX, a continuat, intre 30 august si 2 septembrie, la Hotel Tomis din Mamaia, campania "Soare fara pete", pentru turistii de pe litoral. S-au efectuat aproape 200 de dermatoscopii gratuite, s-a oferit educație și s-au distribuit mii de materiale informative de autoexaminare prin regula ABCDE.

Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare a lansat site-ul www.donatorplasma.ro

Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare (ARPID) a lansat site-ul http://www.donatorplasma.ro dedicat informării privind donarea de plasmă şi creării unei baze de date a potenţialilor donatori de plasmă.