Multimedia

Conferința medicală "Zilele Spitalului Municipal Sf. Dr. Cosma și Damian" Rădăuți


 
Alte articole din Organizatii Data publicarii: Vineri, 11 Martie 2011

Medicii de familie din Gorj susţin înfiinţarea mai multor centre de permanenţă în judeţ

Medicii de familie din judeţ sprijină intenţia mai multor administraţii publice locale de a înfiinţa alte centre de permanenţă pe raza judeţului, în zonele unde populaţia nu are acces uşor la unităţile spitaliceşti, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie Gorj, Mihai Moisescu. Potrivit acestuia, activitatea unui centru de permanenţă nu este apreciată aşa cum ar trebui de către unele autorităţi, având în vedere faptul că medicii dintr-un centru de permanenţă au posibilitatea de a reduce solicitările la ambulanţă.

"Noi am cerut, iniţial, înfiinţarea a zece centre de permanenţă în judeţ, deoarece sunt zone care nu sunt acoperite şi lumea nu are acces uşor la spitale. Prefectul a fost de acord cu propunerea noastră, dar există o opoziţie în acest sens. Nu ştim de unde anume. Mai nou, se doreşte desfiinţarea a două centre din cele cinci existente. Am vorbit cu mai mulţi primari din judeţ care au solicitat înfiinţarea de centre de permanenţă în comunele pe care le conduc. Astfel de centre trebuie făcute atât în mediul rural, cât şi în cel urban, pentru ca spitalele să scape de aglomeraţie şi de presiune'', a spus acesta.

Mihai Moisescu a dat exemplu chiar centrul de permanenţă unde îşi desfăşoară activitatea, cel din comuna Cătunele, unde, cu toate că se află în derulare o investiţie de 70.000 lei, se doreşte închiderea lui pe motiv că este aproape de oraşul Motru. Una dintre comunele în care se doreşte înfiinţarea unui centru de permanenţă şi s-au făcut demersuri în acest sens de către administraţia locală este Prigoria. Edilul Emil Răgman a declarat, joi, pentru AGERPRES, că a reabilitat şi modernizat deja clădirea unui dispensar medical construit înainte de Revoluţie, singurul lucru care mai lipseşte pentru a da drumul centrului fiind instrumentarul necesar şi acordul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

"Am schimbat aproape tot în clădirea fostului dispensar, am reabilitat-o la norme europene pot spune. Avem până şi doctori care au fost de acord să asigure permanenţă, ieri (miercuri - n.r.) am reuşit să instalăm şi telefonul. Mai mult, am aprobat şi bugetul pentru instrumentar într-o şedinţă de Consiliu Local, dar nu primim acordul celor de la Casa de Asigurări. Aşteptăm de circa doi ani să ne dea voie să deschidem centrul, chiar ne-au zis să nu facem niciun fel de lucrări la clădire. Săptămâna viitoare voi mai merge încă o dată la conducerea instituţiei să văd dacă ne dau acceptul, în caz contrar ne vom gândi la posibilitatea de a-l deschide pe cheltuiala bugetului local. Vom găsi o modalitate, important e că oamenii au nevoie de acest centru", a spus Emil Răgman. În prezent, în judeţul Gorj, există cinci centre de permanenţă unde îşi desfăşoară activitatea aproximativ 40 de medici. AGERPRES



Alte articole din Organizatii
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !





Newsletter

neuroiasi.ro/

Editorial
Un stat diluat de 10 ori
ciurea_alexandru.jpg
Un editorial de Alexandru Vlad Ciurea, publicat pe portalul România Liberă >> Citeste

Analiza
Peste 70.000 de pacienţi sunt trataţi în România de boala Parkinson
parkinson.jpg
Peste 70.000 de pacienţi cu boala Parkinson beneficiază de tratament medicamentos specific, ale cărui costuri lunare individuale se ridică la aproximativ 3.000 de lei, relevă o statistică prezentată de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Societatea de Neurologie din România (SNR), organizatori ai celei de a-V-a ediţii a Cursului Internaţional dedicat tulburărilor comportamentului motor, desfăşurată vineri şi sâmbătă în Poiana Braşov. >> Citeste

Compania Saptamanii
Rețeaua Regina Maria semnează un parteneriat pentru dezvoltarea primului spital privat din Cluj-Napoca
regina-maria-logo.jpg
Rețeaua de sănătate Regina Maria inițiază un proiect comun de dezvoltare a primului spital privat integrat la Cluj-Napoca - printr-o investiție totală de 15 milioane de euro. Spitalul, construit de la zero, urmează să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor și reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din afara Bucureștiului. >> Citeste

Interviu
Dr. Cristian Grasu: "Anual, 50.000 de români au nevoie de radioterapie"
grasu_cristian.jpg
Aproximativ 50.000 de bolnavi de cancer au nevoie anual de radioterapie, iar statul poate asigura, în condițiile actuale, tratament pentru 17.000, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, dr. Cristian Grasu, director în Ministerul Sănătății. Potrivit acestuia, pentru ca România să ajungă la nivelul țărilor din UE în ceea ce privește tratamentul prin radioterapie ar mai fi nevoie de peste 80 de acceleratoare, ceea ce ar presupune un efort financiar din partea statului de peste 350 milioane de euro, iar acest lucru nu este posibil fără un plan pe termen mediu. >> Citeste

Eveniment
La Conferinţa Regională de Management Medical Modern de la Bucureşti s-a discutat despre calitatea actului medical în spitalele româneşti
mmm_bucuresti_2016_1.JPG
Manageri de spitale din București și județele din regiunea de sud a țării au participat la cea de-a doua Conferinţă Regională de Management Medical Modern cu tema “Calitate în Managementul Sanitar din România”, eveniment organizat de Oameni și Companii în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). >> Citeste
agerpres.ro