Multimedia

Conferința medicală "Zilele Spitalului Municipal Sf. Dr. Cosma și Damian" Rădăuți


 
Alte articole din Organizatii Data publicarii: Luni, 21 Februarie 2011

Medicii de familie vâlceni au adresat un memoriu Ministerului Sănătăţii, acuzând subfinanţarea din sistem

Asociaţia Profesională a Medicilor de Familie din Vâlcea a înaintat Ministerului Sănătăţii un memoriu cu privire la "subfinanţarea cronică" din sistem, a declarat, vineri, preşedintele asociaţiei, dr. Cristiana Bărăgănescu.
"Suntem la un moment de răscruce: de acţiunile decidenţilor din următoarele 2-3 luni atârnă soarta unei întregi categorii profesionale, a sistemului sanitar şi nu în ultimul rând sănătatea românilor. (...) Am susţinut de multă vreme necesitatea unui contract-cadru care să confere stabilitate şi echilibru sistemului sanitar, specialităţii de medicină de familie - ca primă linie a asistenţei medicale, pentru a putea să ne exercităm profesia la standarde cât mai înalte în sprijinul celorlalte eşaloane ale sistemului sanitar şi a pacientului deopotrivă. Este imposibil să asiguri asistenţa medicală de calitate în condiţii de subfinanţare cronică", a precizat dr. Bărăgănescu.

Preşedinta APMF spune că procentul per capita de 50% şi tot atâta per serviciu va duce la desfiinţarea multor cabinete şi la şomaj în rândul personalului medical. "De fapt numai al asistentelor, deoarece medicii, ca persoane fizice autorizate, nu beneficiază de acest tip de protecţie socială", a subliniat aceasta. În memoriul înaintat Ministerului Sănătăţii, medicii de familie vâlceni reclamă modificarea criteriilor de acordare a sporurilor pentru medicii din rural care, potrivit Cristianei Bărăgănescu, îi vor aduce pe aceştia în imposibilitatea finanţării funcţionarii punctelor de lucru şi implicit a menţinerii personalului medical angajat. Medicii de familie mai contestă prevederile referitoare la dotarea tehnico-informatică a cabinetului pe care aceştia sunt obligaţi să o achiziţioneze din surse proprii, implicarea medicilor de familie în acţiunea ''cardul naţional de sănătate'', introducerea bugetului orientativ pentru prescrierea de medicamente.

"Memoriul a fost semnat de toţi cei peste 1.000 de medici de familie din judeţul Vâlcea, iar noi garantăm ministerului sprijinul nostru în cazul implementării soluţiilor coerente, sustenabile pe termen lung şi adecvate îmbunătăţirii stării de sănătate a românilor", a mai adăugat dr. Cristiana Bărăgănescu. AGERPRES



Alte articole din Organizatii
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




Newsletter

neuroiasi.ro/

Editorial
Un stat diluat de 10 ori
ciurea_alexandru.jpg
Un editorial de Alexandru Vlad Ciurea, publicat pe portalul România Liberă >> Citeste

Analiza
Peste 70.000 de pacienţi sunt trataţi în România de boala Parkinson
parkinson.jpg
Peste 70.000 de pacienţi cu boala Parkinson beneficiază de tratament medicamentos specific, ale cărui costuri lunare individuale se ridică la aproximativ 3.000 de lei, relevă o statistică prezentată de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Societatea de Neurologie din România (SNR), organizatori ai celei de a-V-a ediţii a Cursului Internaţional dedicat tulburărilor comportamentului motor, desfăşurată vineri şi sâmbătă în Poiana Braşov. >> Citeste

Compania Saptamanii
Rețeaua Regina Maria semnează un parteneriat pentru dezvoltarea primului spital privat din Cluj-Napoca
regina-maria-logo.jpg
Rețeaua de sănătate Regina Maria inițiază un proiect comun de dezvoltare a primului spital privat integrat la Cluj-Napoca - printr-o investiție totală de 15 milioane de euro. Spitalul, construit de la zero, urmează să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor și reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din afara Bucureștiului. >> Citeste

Interviu
Dr. Cristian Grasu: "Anual, 50.000 de români au nevoie de radioterapie"
grasu_cristian.jpg
Aproximativ 50.000 de bolnavi de cancer au nevoie anual de radioterapie, iar statul poate asigura, în condițiile actuale, tratament pentru 17.000, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, dr. Cristian Grasu, director în Ministerul Sănătății. Potrivit acestuia, pentru ca România să ajungă la nivelul țărilor din UE în ceea ce privește tratamentul prin radioterapie ar mai fi nevoie de peste 80 de acceleratoare, ceea ce ar presupune un efort financiar din partea statului de peste 350 milioane de euro, iar acest lucru nu este posibil fără un plan pe termen mediu. >> Citeste

Eveniment
La Conferinţa Regională de Management Medical Modern de la Bucureşti s-a discutat despre calitatea actului medical în spitalele româneşti
mmm_bucuresti_2016_1.JPG
Manageri de spitale din București și județele din regiunea de sud a țării au participat la cea de-a doua Conferinţă Regională de Management Medical Modern cu tema “Calitate în Managementul Sanitar din România”, eveniment organizat de Oameni și Companii în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). >> Citeste
agerpres.ro