![]() ![]() ![]() ![]() |
A fost inaugurat primul Centru medical privat de gastroenterologie din TransilvaniaPrimul Centru medical privat de gastroenterologie, hepatologie şi endoscopie digestivă din Transilvania, cu dotări de ultimă generaţie, a fost inaugurat, joi, investiţia pentru realizarea acestui proiect depăşind suma de 500.000 de euro, sumele provenind, în cea mai mare parte, din credite bancare. Centrul medical a fost deschis de conf. univ. Marcel Tanţău, medic la Clinica Medicală III, care activează în domeniul medicinii private de peste un deceniu, şi de soţia sa, asist. univ. Alina Tanţău, de la Spitalul CFR Cluj.''Cabinetul meu particular a avut, de mai bine de un deceniu, o solicitare maximă. Vom face faţă cu greu solicitărilor, deja au început să sune persoane interesate, pentru programări. Nevoia unor astfel de servicii medicale este certă. Centrul nu va rezolva doar problemele pacienţilor locali, peste 70% dintre suferinzi sunt din jurul oraşului. Gastroenterologia clujeană este foarte bine cotată. Eu fac parte din conducerea Societăţii de Endoscopie, de câţiva ani buni. Pe fondul unor preocupări intense în dezvoltarea acestei specialităţi şi a explorărilor specifice, a calităţii actului medical, cabinetul meu, devenit acum Centru de gastroenterologie s-a dezvoltat continuu. Noi suntem pe piaţa medicală de 14 ani'', a declarat medicul Marcel Tanţău, la conferinţa de presă prilejuită de inaugurarea centrului. Unitatea medicală a fost proiectată de la bun început ca un spaţiu dedicat activităţii specifice bolilor digestive. Clădirea cu o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, are o arhitectură modernă, care integrează cele mai noi soluţii tehnice din domeniul construcţiilor. Centrul sanitar va asigura consultaţii de gastroenterologie şi pentru afecţiuni hepatice, endoscopii digestive superioare (gastroscopii) şi inferioare (colonoscopii), cât şi intervenţii chirurgicale minim invazive. Aparatura de endoscopie digestică este ultramodernă, iar sterilizarea şi dezinfecţia sunt realizate la cele mai ridicate standarde, centrul dispunând de o maşină automată de dezinfectat endoscoapele. Clinica dispune de două saloane a câte două paturi fiecare, unde pacienţii vor fi supravegheaţi în perioada post-procedură. Pentru început, centrul va fi deschis doar după-amiaza, iar în scurt timp programul va fi extins şi dimineaţa. AGERPRES
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu, aboneaza-te gratuit la Newsletter !
CELE MAI NOI ARTICOLE
|
Un editorial de Lucian Avramescu publicat in ziarul Jurnalul National >> Citeste
Potrivit cercetării date publicităţii joi, respondenţii au indicat în proporţie de 70% existenţa unui deficit de personal, iar cauzele identificate au fost bugetul insuficient al unităţii (40%), plecarea personalului pentru locuri de muncă mai bine plătite (13,6%), salarii mici (9,6%) şi condiţiilor grele de muncă (4,4%). >> Citeste
Institutul Naţional de Endocrinologie C.I. Parhon este o instituţie de interes public naţional, în domeniul public al statului, cu personalitate juridică, în administrarea şi subordinea Ministerului Sănătăţii. Institutul are ca obiect de activitate asistenţa medicală, cercetarea ştiinţifică şi învăţământul medical de specialitate, fiind singurul institut clinic de monospecialitate endocrinologie din ţară. >> Citeste
"Beneficiul acestor cursuri va fi în favoarea pacienţilor. Specializarea de neonatologie fiind tânără este o specializare care s-a autoformat. În acest moment, în România, există câteva centre în care se face neonatologie de performanţă cu personal puţin. În final, cred că vom beneficia cu toţii, şi noi care încercăm să îi învăţăm pe colegii tineri neonatologie, dar şi medicii tineri cărora dorim să le deschidem dragostea pentru această specializare foarte grea", a spus Maria Stamatin. >> Citeste
Un articol de Cezar Caluschi Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie. >> Citeste
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||