![]() ![]() ![]() ![]() |
Coplata este agreată de medicii de familie Reprezentanţii medicilor de familie sunt de acord cu introducerea coplăţii întrucât aceasta va reduce numărul de solicitări ale pacienţilor pentru trimiteri şi analize. Preşedinta Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, dr.Rodica Tănăsescu, a declarat miercuri că este o măsură care trebuie luată întrucât este cerută de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.
Ea a adăugat că introducerea coplăţii va descuraja cererile pacienţilor pentru trimiteri şi analize precizând că, în prezent, 10 - 15% dintre pacienţi vin să solicite diferite trimiteri, din proprie iniţiativă. În opinia dr. Tănăsescu trebuie identificaţi cei care plătesc şi care nu. În cazul excepţiilor trebuie identificate sursele de finanţare pentru aceştia. Ea a adăugat că suma pentru coplată la medicul de familie va fi probabil cea mai mică. Reprezentanţii Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) şi cei ai Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor au susţinut la rândul lor că vor fi de acord cu coplata numai dacă sumele colectate vor fi utilizate pentru specialităţile respective şi nu ca să acopere golurile de finanţare din sistemul de sănătate. Introducerea coplăţii a fost discutată şi în ministeriatul dr. Ionuţ Bazac. Acesta avansase câteva posibile cifre pentru coplată - de exemplu, cinci lei pentru o consultaţie la medicul de familie şi 10 lei pentru o consultaţie la medicul specialist. Vizita la domiciliu a medicului de familie după orele de program se propunea să fie taxată cu 15 lei, iar pentru consultaţiile efectuate în structurile de urgenţă din spitale pentru pacienţii care nu reprezintă urgenţe medicale o contribuţie personală de 20 de lei.AGERPRES
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu, aboneaza-te gratuit la Newsletter !
CELE MAI NOI ARTICOLE
|
Un editorial de Lucian Avramescu publicat in ziarul Jurnalul National >> Citeste
Potrivit cercetării date publicităţii joi, respondenţii au indicat în proporţie de 70% existenţa unui deficit de personal, iar cauzele identificate au fost bugetul insuficient al unităţii (40%), plecarea personalului pentru locuri de muncă mai bine plătite (13,6%), salarii mici (9,6%) şi condiţiilor grele de muncă (4,4%). >> Citeste
Institutul Naţional de Endocrinologie C.I. Parhon este o instituţie de interes public naţional, în domeniul public al statului, cu personalitate juridică, în administrarea şi subordinea Ministerului Sănătăţii. Institutul are ca obiect de activitate asistenţa medicală, cercetarea ştiinţifică şi învăţământul medical de specialitate, fiind singurul institut clinic de monospecialitate endocrinologie din ţară. >> Citeste
"Beneficiul acestor cursuri va fi în favoarea pacienţilor. Specializarea de neonatologie fiind tânără este o specializare care s-a autoformat. În acest moment, în România, există câteva centre în care se face neonatologie de performanţă cu personal puţin. În final, cred că vom beneficia cu toţii, şi noi care încercăm să îi învăţăm pe colegii tineri neonatologie, dar şi medicii tineri cărora dorim să le deschidem dragostea pentru această specializare foarte grea", a spus Maria Stamatin. >> Citeste
Un articol de Cezar Caluschi Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie. >> Citeste
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||