![]() ![]() ![]() ![]() |
Peste 3.300.000 lei pentru programele naţionale de sănătate în GorjCasa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj a primit, pentru primul trimestru al acestui an, peste 3.300.000 lei, reprezentând prima tranşă de bani care trebuie distribuită furnizorilor ce derulează subprogramele din cadrul programului naţional de sănătate, a declarat vineri, directorul economic al instituţiei, Cosma Dumitrescu.Potrivit acestuia, cea mai mare sumă de bani a fost alocată programului naţional de oncologie, circa 2.000.000 lei, la polul opus aflându-se programul naţional de ortopedie, cu numai 6.000 lei. "Pentru primele trei luni ale anului în curs, ne-a fost alocată o sumă în valoare totală de 2.505.000 lei, împărţită astfel - pentru programul naţional de boli transmisibile, subprogramul de tratament şi monitorizare al persoanelor infectate cu HIV/SIDA şi tratament postexpunere, 90.000 lei, bani care au ajuns la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, pentru subprogramul de tratament al bolnavilor de TBC, 66.000 lei, furnizorii acestui program fiind Spitalele din Motru, Târgu-Cărbuneşti, Novaci şi Runcu. Urmează apoi o sumă de 2.027.000 lei, cea mai mare acordată în acest trimestru, pentru programul de oncologie, derulat de Spitalul Judeţean şi farmaciile cu circuit închis, 894.000 lei pentru cel de diabet zaharat, 236.000 lei pentru programul de transplant de organe şi alţi 64.000 lei pentru cel de diagnostic şi tratament pentru boli rare. Cele mai mici sume, de 16.000 lei şi 6.000 lei au fost alocate pentru programul naţional de boli endocrine, respectiv pentru cel de ortopedie. În total, 3.399.000 lei", a precizat Cosma Dumitrescu. În 2009, au fost tratate pentru HIV/SIDA 24 de persoane, pentru TBC 757 persoane, 6.599 pentru diabet zaharat, pentru osteoporoză 163 şi 197 pentru insuficienţă renală cronică prin hemodializă. Şi în acest prim trimestru al anului în curs, reprezentanţii CJAS se aşteaptă ca un număr destul de mare de gorjeni să îşi verifice sănătatea prin programele naţionale. Din păcate, aceştia se aşteaptă şi ca cei mai mulţi gorjeni care îşi vor face analizele în cadrul programelor să descopere că suferă de afecţiuni oncologice, diabet zaharat şi tuberculoză, acestea fiind cele mai răspândite boli în rândul gorjenilor. AGERPRES
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu, aboneaza-te gratuit la Newsletter !
CELE MAI NOI ARTICOLE
|
Un editorial de Lucian Avramescu publicat in ziarul Jurnalul National >> Citeste
Potrivit cercetării date publicităţii joi, respondenţii au indicat în proporţie de 70% existenţa unui deficit de personal, iar cauzele identificate au fost bugetul insuficient al unităţii (40%), plecarea personalului pentru locuri de muncă mai bine plătite (13,6%), salarii mici (9,6%) şi condiţiilor grele de muncă (4,4%). >> Citeste
Institutul Naţional de Endocrinologie C.I. Parhon este o instituţie de interes public naţional, în domeniul public al statului, cu personalitate juridică, în administrarea şi subordinea Ministerului Sănătăţii. Institutul are ca obiect de activitate asistenţa medicală, cercetarea ştiinţifică şi învăţământul medical de specialitate, fiind singurul institut clinic de monospecialitate endocrinologie din ţară. >> Citeste
"Beneficiul acestor cursuri va fi în favoarea pacienţilor. Specializarea de neonatologie fiind tânără este o specializare care s-a autoformat. În acest moment, în România, există câteva centre în care se face neonatologie de performanţă cu personal puţin. În final, cred că vom beneficia cu toţii, şi noi care încercăm să îi învăţăm pe colegii tineri neonatologie, dar şi medicii tineri cărora dorim să le deschidem dragostea pentru această specializare foarte grea", a spus Maria Stamatin. >> Citeste
Un articol de Cezar Caluschi Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie. >> Citeste
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||