Multimedia

Conferința medicală "Zilele Spitalului Municipal Sf. Dr. Cosma și Damian" Rădăuți


 
Alte articole din Ministerul Sanatatii Data publicarii: Marti, 15 Martie 2016

Ministrul Achimaș-Cadariu, referitor la salarizarea personalului din sistem: "Una dintre soluții este un card al medicului"

achimas_cadariu1.jpgMinistrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat, în plenul Senatului, că una dintre soluții privind salarizarea personalului medical ar fi introducerea unui card al medicului. "Una dintre soluții, pe care le vom explora în continuare, este un așa-numit card al medicului. (..) Ce ar putea rezolva acest card? Ar putea urmări medicul de la absolvirea facultății și până la pensie și ar putea înregistra activitatea clinică a acestuia, deoarece ce facem în acest moment în evaluările pe care le aplicăm, fie că face Colegiul Medicilor, fie alte organisme profesionale, se referă la orice, dar nu la activitatea clinică, mă refer la clinicieni”.

„Ce s-ar putea face consecutiv acestui lucru? Pe de o parte, o salarizare diferențiată, pe de altă parte stimulente acordate celor care se ocupă într-adevăr de rezidenți, deci formatorilor. Am putea să avem o imagine foarte clară punând cap la cap cardul rezidentului cu cel al formatorului. (....) Este un model pe care nu l-am implementat, dar care funcționează în numeroase țări, există un punctaj care se acordă medicilor formatori", a spus Patriciu Achimaș-Cadariu.

El a menționat că are permanent discuții cu sindicatele, iar profesioniștii din domeniu reclamă inechitățile din sistem apărute prin aplicarea diverselor modificări la Legea 284/2010.

Potrivit ministrului Sănătății, legea salarizării bugetarilor ar putea rezolva problema salariilor din sistemul medical. "Ne plasăm într-un sistem hibrid și care se reflectă în mod direct și nefast asupra salarizării. O lege unitară ar trebui să elimine inechitățile și, apoi, în mod treptat, în funcție de posibilitățile bugetului, să crească salariile profesioniștilor din sănătate", a arătat Cadariu.

În ceea ce privește infecțiile nosocomiale, el a anunțat controale încrucișate în spitale. „În privința controlului infecțiilor nosocomiale, prima evaluare pe care am făcut-o a ridicat probleme. Aceasta a fost o evaluare făcută din birou de colegii specialiști și de la bun început am observat că avem probleme în teritoriu. În acest moment am distribuit celor 150 de spitale principale care se află în zona de risc - la chirurgie, ginecologie, copii, infecțioase - un chestionar în care vom ști situația exactă pentru a putea prevedea bugetarea. Observând că rezultatul controalelor noastre din ultima perioadă este unul superficial și la solicitarea colegilor din presă am observat că majoritatea controalelor s-au soldat cu avertismente prietenești, am instituit controale încrucișate între județe care urmăresc aceste elemente, dar și altele", a precizat Cadariu. AGERPRES



Alte articole din Ministerul Sanatatii
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




Newsletter


neuroiasi.ro/

Editorial
Un stat diluat de 10 ori
ciurea_alexandru.jpg
Un editorial de Alexandru Vlad Ciurea, publicat pe portalul România Liberă >> Citeste

Analiza
Peste 70.000 de pacienţi sunt trataţi în România de boala Parkinson
parkinson.jpg
Peste 70.000 de pacienţi cu boala Parkinson beneficiază de tratament medicamentos specific, ale cărui costuri lunare individuale se ridică la aproximativ 3.000 de lei, relevă o statistică prezentată de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Societatea de Neurologie din România (SNR), organizatori ai celei de a-V-a ediţii a Cursului Internaţional dedicat tulburărilor comportamentului motor, desfăşurată vineri şi sâmbătă în Poiana Braşov. >> Citeste

Compania Saptamanii
Rețeaua Regina Maria semnează un parteneriat pentru dezvoltarea primului spital privat din Cluj-Napoca
regina-maria-logo.jpg
Rețeaua de sănătate Regina Maria inițiază un proiect comun de dezvoltare a primului spital privat integrat la Cluj-Napoca - printr-o investiție totală de 15 milioane de euro. Spitalul, construit de la zero, urmează să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor și reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din afara Bucureștiului. >> Citeste

Interviu
Dr. Cristian Grasu: "Anual, 50.000 de români au nevoie de radioterapie"
grasu_cristian.jpg
Aproximativ 50.000 de bolnavi de cancer au nevoie anual de radioterapie, iar statul poate asigura, în condițiile actuale, tratament pentru 17.000, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, dr. Cristian Grasu, director în Ministerul Sănătății. Potrivit acestuia, pentru ca România să ajungă la nivelul țărilor din UE în ceea ce privește tratamentul prin radioterapie ar mai fi nevoie de peste 80 de acceleratoare, ceea ce ar presupune un efort financiar din partea statului de peste 350 milioane de euro, iar acest lucru nu este posibil fără un plan pe termen mediu. >> Citeste

Eveniment
La Conferinţa Regională de Management Medical Modern de la Bucureşti s-a discutat despre calitatea actului medical în spitalele româneşti
mmm_bucuresti_2016_1.JPG
Manageri de spitale din București și județele din regiunea de sud a țării au participat la cea de-a doua Conferinţă Regională de Management Medical Modern cu tema “Calitate în Managementul Sanitar din România”, eveniment organizat de Oameni și Companii în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). >> Citeste
agerpres.ro