Multimedia

Conferința medicală "Zilele Spitalului Municipal Sf. Dr. Cosma și Damian" Rădăuți


 
Alte articole din Proiecte Data publicarii: Marti, 15 Martie 2016

Vasile Dîncu: "Prima tranşă din banii europeni pentru spitalele regionale ar putea fi cerută de România la toamnă"

dancu_guvern.jpgPrima tranşă din cele 150 de milioane de euro puse la dispoziţia României de Comisia Europeană pentru proiectul care vizează construirea a trei spitale regionale, în judeţele Dolj, Iaşi şi Cluj, ar putea fi cerută de Guvernul de la Bucureşti în această toamnă, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale.

"Suntem în graficul pe care l-am stabilit în acest moment, sunt două tipuri de activităţi care se realizează acum. Una se realizează de către Ministerul Sănătăţii - este acea devenită celebră hartă a necesităţilor medicale fără de care nu se declanşează procedura la Bruxelles. Este normal ca aceia care finanţează acest proiect să ceară o hartă în care să demonstrezi efectul pe care ţi-l propui cu privire la aceste trei spitale regionale. Este vorba de o sumă de 150 de milioane de euro care există la Bruxelles şi ne aşteaptă", a precizat ministrul Dezvoltării Regionale.

Potrivit lui Dîncu, o altă activitate vizează studiile de fezabilitate care trebuie actualizate. "Există studii de fezabilitate făcute înainte şi trebuie actualizate. Am depăşit cred şi faza legată de amplasamentele regionale. Am discutat cu autorităţile locale. Există aceste amplasamente în zona judeţelor unde sunt acestea în Dolj, Iaşi şi Cluj. Există aceste amplasamente, urmează ca astăzi să vină şi proiectul de amplasament de la Iaşi şi cred că avem toate condiţiile", a precizat el.

Vasile Dîncu a menţionat că, săptămâna trecută, a verificat stadiul elaborării hărţii necesităţilor medicale. "Spun (Ministerul Sănătăţii - n.r.) că sunt cu proiectul undeva la mijloc. Cred că în luna iulie cel târziu, dar sper în iunie, să avem deja această hartă şi s-o putem depune la Bruxelles. Actualizarea studiilor de fezabilitate este şi ea în lucru şi sper că până în septembrie să fim în timp cu depunerea proiectelor şi deblocarea primei tranşe de bani", a declarat ministrul Dezvoltării Regionale. Dîncu a arătat că, în funcţie de evoluţie, prima tranşă de bani de la Bruxelles pe aceste proiecte ar putea fi cerută în toamna acestui an. "Oricum ne aşteaptă de câţiva ani acei bani, dar în această toamnă sperăm că vom fi în timp ca să cerem prima tranşă de bani pentru cele trei spitale. Am discutat şi cu Ministerul Sănătăţii, cu autorităţile locale. (...) Suma care vine din partea Comisiei Europene nu este una care să ducă chiar la finalizarea acestor proiecte, sunt proiecte foarte mari, este vorba de aparatură foarte scumpă pentru medicină modernă, dar restul proiectului va fi asigurat de la bugetul de stat prin bugetare multianuală, probabil. Deocamdată să le vedem construite, să le vedem ridicate", a spus Vasile Dîncu. AGERPRES



Alte articole din Proiecte
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


focality


Newsletter


neuroiasi.ro/

Editorial
Un stat diluat de 10 ori
ciurea_alexandru.jpg
Un editorial de Alexandru Vlad Ciurea, publicat pe portalul România Liberă >> Citeste

Analiza
Peste 70.000 de pacienţi sunt trataţi în România de boala Parkinson
parkinson.jpg
Peste 70.000 de pacienţi cu boala Parkinson beneficiază de tratament medicamentos specific, ale cărui costuri lunare individuale se ridică la aproximativ 3.000 de lei, relevă o statistică prezentată de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Societatea de Neurologie din România (SNR), organizatori ai celei de a-V-a ediţii a Cursului Internaţional dedicat tulburărilor comportamentului motor, desfăşurată vineri şi sâmbătă în Poiana Braşov. >> Citeste

Compania Saptamanii
Rețeaua Regina Maria semnează un parteneriat pentru dezvoltarea primului spital privat din Cluj-Napoca
regina-maria-logo.jpg
Rețeaua de sănătate Regina Maria inițiază un proiect comun de dezvoltare a primului spital privat integrat la Cluj-Napoca - printr-o investiție totală de 15 milioane de euro. Spitalul, construit de la zero, urmează să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor și reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din afara Bucureștiului. >> Citeste

Interviu
Dr. Cristian Grasu: "Anual, 50.000 de români au nevoie de radioterapie"
grasu_cristian.jpg
Aproximativ 50.000 de bolnavi de cancer au nevoie anual de radioterapie, iar statul poate asigura, în condițiile actuale, tratament pentru 17.000, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, dr. Cristian Grasu, director în Ministerul Sănătății. Potrivit acestuia, pentru ca România să ajungă la nivelul țărilor din UE în ceea ce privește tratamentul prin radioterapie ar mai fi nevoie de peste 80 de acceleratoare, ceea ce ar presupune un efort financiar din partea statului de peste 350 milioane de euro, iar acest lucru nu este posibil fără un plan pe termen mediu. >> Citeste

Eveniment
La Conferinţa Regională de Management Medical Modern de la Bucureşti s-a discutat despre calitatea actului medical în spitalele româneşti
mmm_bucuresti_2016_1.JPG
Manageri de spitale din București și județele din regiunea de sud a țării au participat la cea de-a doua Conferinţă Regională de Management Medical Modern cu tema “Calitate în Managementul Sanitar din România”, eveniment organizat de Oameni și Companii în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). >> Citeste
agerpres.ro