Multimedia

Conferința medicală "Zilele Spitalului Municipal Sf. Dr. Cosma și Damian" Rădăuți


 
Alte articole din Spitale Data publicarii: Marti, 23 Februarie 2016

Copiii de la "Marie Curie" cu sindrom hemolitic-uremic fac progrese vizibile

achimas_cadariu.jpgCei şapte copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt bine şi fac progrese vizibile, a declarat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu. "Copiii sunt mai bine, fac progrese vizibile. Părinţii cu care am vorbit sunt încrezători, medicii îşi fac datoria. Fac apel la responsabilitate şi le mulţumesc pentru efort", a declarat ministrul într-o conferinţă de presă la Spitalul "Marie Curie".

Şeful Secţiei de Nefrologie, Mihaela Bălgrădean, a precizat că unul dintre copii va pleca marţi din spital, urmând să revină la control. "Dintre cei şapte copii care sunt încă în spital la momentul actual, unul va pleca acasă. Este vorba de unul dintre copiii internaţi pe Secţia de Nefrologie. Alţi doi au întrerupt procedurile de dializă în cursul zilei de astăzi. Faţă de ziua de ieri nu mai avem decât trei copii dializaţi, în care includem şi copilul de la Terapie intensivă. Ceilalţi copii, în funcţie de cum evoluează procedurile acestea tehnice de scoatere a cateterului şi de introducere a alimentaţiei şi a celorlalte recomandări pentru externare, vor pleca probabil în zilele următoare. Copilul care va fi externat astăzi este o fetiţă care are un an şi lună", a explicat medicul.

Potrivit medicului Bălgrădean, lucrurile merg bine şi pentru copilul internat la Terapie intensivă. "Lucrurile merg bine şi pentru cel din Terapie intensivă, care a început uşor să îşi dea drumul la diureză. Problemele sunt legate de alimentaţia pe cale orală, este încă alimentat pe sondă naso-gastrică. În momentul în care va primi alimentaţie pe cale orală, sigur că lucrurile vor începe să meargă din ce în ce mai bine", a susţinut şeful de secţie.

Potrivit acesteia, este devreme ca medicii să se pronunţe dacă aceşti copii vor rămâne cu sechele. "Este foarte devreme să stabilim în acest moment, în care nici nu s-a încheiat bine boala acută, care ar fi semenele de progresie a bolii renale pe viitor. Sunt lucruri pe care le urmărim, cunoaştem aceste lucruri şi din cazurile pe care le-am avut anterior. În funcţie de ceea ce se vede la controale se va stabili dacă există sau nu un impact asupra funcţiei renale. Apropo de durata dializei la aceşti copii, la cei la care s-a suprimat deja dializa, ea nu s-a încadrat în parametri în care să ne facă teamă pentru nişte sechele renale viitoare. Pentru cei care sunt încă cu proceduri de dializă, monitorizăm cu atenţie acest lucru, ştiut fiind că în general peste 20 de zile de dializă reprezintă un semnal de atenţie pentru tot ceea ce înseamnă pe viitor funcţia renală a acestor copii", a arătat medicul. AGERPRES



Alte articole din Spitale
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


focality


Newsletter

neuroiasi.ro/

Editorial
Un stat diluat de 10 ori
ciurea_alexandru.jpg
Un editorial de Alexandru Vlad Ciurea, publicat pe portalul România Liberă >> Citeste

Analiza
Peste 70.000 de pacienţi sunt trataţi în România de boala Parkinson
parkinson.jpg
Peste 70.000 de pacienţi cu boala Parkinson beneficiază de tratament medicamentos specific, ale cărui costuri lunare individuale se ridică la aproximativ 3.000 de lei, relevă o statistică prezentată de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Societatea de Neurologie din România (SNR), organizatori ai celei de a-V-a ediţii a Cursului Internaţional dedicat tulburărilor comportamentului motor, desfăşurată vineri şi sâmbătă în Poiana Braşov. >> Citeste

Compania Saptamanii
Rețeaua Regina Maria semnează un parteneriat pentru dezvoltarea primului spital privat din Cluj-Napoca
regina-maria-logo.jpg
Rețeaua de sănătate Regina Maria inițiază un proiect comun de dezvoltare a primului spital privat integrat la Cluj-Napoca - printr-o investiție totală de 15 milioane de euro. Spitalul, construit de la zero, urmează să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor și reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din afara Bucureștiului. >> Citeste

Interviu
Dr. Cristian Grasu: "Anual, 50.000 de români au nevoie de radioterapie"
grasu_cristian.jpg
Aproximativ 50.000 de bolnavi de cancer au nevoie anual de radioterapie, iar statul poate asigura, în condițiile actuale, tratament pentru 17.000, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, dr. Cristian Grasu, director în Ministerul Sănătății. Potrivit acestuia, pentru ca România să ajungă la nivelul țărilor din UE în ceea ce privește tratamentul prin radioterapie ar mai fi nevoie de peste 80 de acceleratoare, ceea ce ar presupune un efort financiar din partea statului de peste 350 milioane de euro, iar acest lucru nu este posibil fără un plan pe termen mediu. >> Citeste

Eveniment
La Conferinţa Regională de Management Medical Modern de la Bucureşti s-a discutat despre calitatea actului medical în spitalele româneşti
mmm_bucuresti_2016_1.JPG
Manageri de spitale din București și județele din regiunea de sud a țării au participat la cea de-a doua Conferinţă Regională de Management Medical Modern cu tema “Calitate în Managementul Sanitar din România”, eveniment organizat de Oameni și Companii în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). >> Citeste
agerpres.ro