Multimedia

Conferința medicală "Zilele Spitalului Municipal Sf. Dr. Cosma și Damian" Rădăuți


 
Alte articole din Ministerul Sanatatii Data publicarii: Marti, 16 Februarie 2016

Ministrul Achimaş-Cadariu spune că a consultat colegi din străinătate în cazul copiilor de la "Marie Curie"

achimas_cadariu1.jpgMinistrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, precizează că a fost în contact "continuu" cu specialişti din străinătate privind situaţia copiilor cu sindrom hemolitic-uremic de la Spitalul "Marie Curie". "Am fost în contact continuu cu aceştia, cu colegii noştri din Franţa, nu am fost numai eu în contact. Ştiu că am discutat şi cu colegii olandezi cu ocazia vizitei. Există acest Centru european de control al bolilor, cu care ne consultăm pentru a vedea dacă putem face mai mult faţă de ceea ce s-a făcut până în acest moment. Este o procedură standard. S-a luat contact cu dânşii, o echipă probabil se va deplasa aici şi vom da toate amănuntele în momentul în care se va întâmpla acest lucru", a afirmat ministrul Achimaş-Cadariu, prezent la o conferinţă la Institutul de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta''.

Ministrul a arătat că reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) s-au autosesizat şi au făcut determinări în conformitate cu procedurile uzuale. "M-am consultat cu colegii mei vizavi de acest lucru şi nu există recomandări în acest sens, adică să determinăm E.Coli de pe portocale din cauza substanţelor cu care au fost tratate", a explicat demnitarul.

Potrivit acestuia, reprezentanţii DSP Argeş au fost anunţaţi în legătură cu copiii bolnavi la data de 9 februarie iar în 10 februarie a început ancheta. Întrebat dacă Ministerul Sănătăţii va cere Autorităţii Sanitar Veterinare să analizeze şi alte fructe, ministrul a spus că le va solicita acest lucru dacă se va impune şi dacă există o suspiciune în acest sens. "În acest moment nu am astfel de informaţii, dar, dacă ele vor apărea, vi le vom furniza. Sigur că vom cere atunci când se vor impune, trebuie să existe o suspiciune în acest sens. E.coli există practic unde există mizerie. Este o bacterie care există în mizerie", a mai arătat ministrul.

Totodată, a anunţat că vor fi făcute controale "încrucişate" la unităţile medicale din ţară. "Am evaluat întreaga reţea pornind de la infecţiile nozocomiale, ştiţi că asta e o problemă care ne-a preocupat, am afirmat-o şi o susţinem în programul sectorial. (...) Am constatat câteva lucruri în sistem pe care ne propunem să le îmbunătăţim. În primul rând, faptul că, din varii motive, mecanismele de control nu funcţionează foarte bine şi la conferinţa din această săptămână cu direcţiile sanitare vom anunţa şi programul inspecţiilor. Vor fi controale încrucişate, practic vom avea echipe din două judeţe care vor controla un al treilea judeţ", a adăugat ministrul.

El s-a referit la schimbarea contractelor de management, la respectarea protocoalelor şi a procedurilor. "Acest lucru merge dincolo de acel procent de infecţii nozocomiale despre care ştiţi că era trecut în contract, care nu corespunde în niciun fel unei realităţii, şi încercăm să responsabilizăm prin noul contract managerial pe mai multe paliere. În momentul în care va fi finalizat, vă vom spune exact cum stau lucrurile. Un alt element se referă la protocoale, respectarea protocoalelor şi a procedurilor. Cu acest lucru vom avea mult de lucru şi cu siguranţă că în absenţa unor reguli foarte clare nu poţi să faci nicio critică. Dincolo de protocoale, tratamentul trebuie individualizat, deci medicul în orice moment poate să ia decizia de terapie. Sigur că vom analiza aceste cazuri în amănunt, dar pornesc de la prezumţia că medicii au făcut ce au considerat că este oportun în acel moment. Atunci când vom aplica sancţiunile, le vom face când constatăm că există greşeli", a explicat reprezentantul MS. Întrebat dacă îşi dă demisia, ministrul a răspuns că nu. AGERPRES



Alte articole din Ministerul Sanatatii
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !





Newsletter


neuroiasi.ro/

Editorial
Un stat diluat de 10 ori
ciurea_alexandru.jpg
Un editorial de Alexandru Vlad Ciurea, publicat pe portalul România Liberă >> Citeste

Analiza
Peste 70.000 de pacienţi sunt trataţi în România de boala Parkinson
parkinson.jpg
Peste 70.000 de pacienţi cu boala Parkinson beneficiază de tratament medicamentos specific, ale cărui costuri lunare individuale se ridică la aproximativ 3.000 de lei, relevă o statistică prezentată de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Societatea de Neurologie din România (SNR), organizatori ai celei de a-V-a ediţii a Cursului Internaţional dedicat tulburărilor comportamentului motor, desfăşurată vineri şi sâmbătă în Poiana Braşov. >> Citeste

Compania Saptamanii
Rețeaua Regina Maria semnează un parteneriat pentru dezvoltarea primului spital privat din Cluj-Napoca
regina-maria-logo.jpg
Rețeaua de sănătate Regina Maria inițiază un proiect comun de dezvoltare a primului spital privat integrat la Cluj-Napoca - printr-o investiție totală de 15 milioane de euro. Spitalul, construit de la zero, urmează să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor și reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din afara Bucureștiului. >> Citeste

Interviu
Dr. Cristian Grasu: "Anual, 50.000 de români au nevoie de radioterapie"
grasu_cristian.jpg
Aproximativ 50.000 de bolnavi de cancer au nevoie anual de radioterapie, iar statul poate asigura, în condițiile actuale, tratament pentru 17.000, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, dr. Cristian Grasu, director în Ministerul Sănătății. Potrivit acestuia, pentru ca România să ajungă la nivelul țărilor din UE în ceea ce privește tratamentul prin radioterapie ar mai fi nevoie de peste 80 de acceleratoare, ceea ce ar presupune un efort financiar din partea statului de peste 350 milioane de euro, iar acest lucru nu este posibil fără un plan pe termen mediu. >> Citeste

Eveniment
La Conferinţa Regională de Management Medical Modern de la Bucureşti s-a discutat despre calitatea actului medical în spitalele româneşti
mmm_bucuresti_2016_1.JPG
Manageri de spitale din București și județele din regiunea de sud a țării au participat la cea de-a doua Conferinţă Regională de Management Medical Modern cu tema “Calitate în Managementul Sanitar din România”, eveniment organizat de Oameni și Companii în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). >> Citeste
agerpres.ro