Multimedia

Conferința medicală "Zilele Spitalului Municipal Sf. Dr. Cosma și Damian" Rădăuți


 
Alte articole din Legislatie Data publicarii: Duminica, 03 Ianuarie 2016

Contractul-cadru privind acordarea asistenţei medicale a fost prelungit până la 31 martie 2016

Guvernul a decis prelungirea până la 31 martie 2016 a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, aprobând o hotărâre în acest sens.
Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ stabileşte, de asemenea, că decontarea serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale contractate pentru trimestru I al anului 2016, prin acte adiţionale la contractele derulate în 2015 de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii acestora, se face din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2016.

"Prelungirea acestei perioade este necesară pentru stabilirea tarifelor aferente serviciilor medicale, valoarea minimă garantată a punctului 'per capita' şi a punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară, valoarea minimă garantată pentru un punct pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, suma orientativă medie/medic specialist/lună la nivel naţional pentru medicii de medicină dentară, tarifele aferente serviciilor medicale spitaliceşti", precizează Guvernul.

Totodată, indică Executivul, aplicarea contractului-cadru pentru 2014-2015 a fost prelungită pentru a asigura derularea procesului de contractare la nivelul caselor de asigurări de sănătate şi pentru implementarea în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) a noilor reglementări. "Prin prelungirea aplicabilităţii contractului-cadru se asigură continuitatea accesului asiguraţilor la servicii medicale, dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu şi la medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu", se arată în comunicatul Guvernului. AGERPRES



Alte articole din Legislatie
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


focality


Newsletter

neuroiasi.ro/

Editorial
Un stat diluat de 10 ori
ciurea_alexandru.jpg
Un editorial de Alexandru Vlad Ciurea, publicat pe portalul România Liberă >> Citeste

Analiza
Peste 70.000 de pacienţi sunt trataţi în România de boala Parkinson
parkinson.jpg
Peste 70.000 de pacienţi cu boala Parkinson beneficiază de tratament medicamentos specific, ale cărui costuri lunare individuale se ridică la aproximativ 3.000 de lei, relevă o statistică prezentată de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Societatea de Neurologie din România (SNR), organizatori ai celei de a-V-a ediţii a Cursului Internaţional dedicat tulburărilor comportamentului motor, desfăşurată vineri şi sâmbătă în Poiana Braşov. >> Citeste

Compania Saptamanii
Rețeaua Regina Maria semnează un parteneriat pentru dezvoltarea primului spital privat din Cluj-Napoca
regina-maria-logo.jpg
Rețeaua de sănătate Regina Maria inițiază un proiect comun de dezvoltare a primului spital privat integrat la Cluj-Napoca - printr-o investiție totală de 15 milioane de euro. Spitalul, construit de la zero, urmează să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor și reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din afara Bucureștiului. >> Citeste

Interviu
Dr. Cristian Grasu: "Anual, 50.000 de români au nevoie de radioterapie"
grasu_cristian.jpg
Aproximativ 50.000 de bolnavi de cancer au nevoie anual de radioterapie, iar statul poate asigura, în condițiile actuale, tratament pentru 17.000, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, dr. Cristian Grasu, director în Ministerul Sănătății. Potrivit acestuia, pentru ca România să ajungă la nivelul țărilor din UE în ceea ce privește tratamentul prin radioterapie ar mai fi nevoie de peste 80 de acceleratoare, ceea ce ar presupune un efort financiar din partea statului de peste 350 milioane de euro, iar acest lucru nu este posibil fără un plan pe termen mediu. >> Citeste

Eveniment
La Conferinţa Regională de Management Medical Modern de la Bucureşti s-a discutat despre calitatea actului medical în spitalele româneşti
mmm_bucuresti_2016_1.JPG
Manageri de spitale din București și județele din regiunea de sud a țării au participat la cea de-a doua Conferinţă Regională de Management Medical Modern cu tema “Calitate în Managementul Sanitar din România”, eveniment organizat de Oameni și Companii în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). >> Citeste
agerpres.ro