Multimedia

Conferința medicală "Zilele Spitalului Municipal Sf. Dr. Cosma și Damian" Rădăuți


 
Alte articole din Proiecte Data publicarii: Marti, 24 Martie 2015

Peste 20.000 de români s-au înscris în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de celule Stem

celula stem.jpgUn număr de 20.570 donatori de celule stem s-au înscris în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) până la începutul lunii martie.
"Baza de căutare pentru potenţiali donatori compatibili cu pacienţi care au nevoie de transplant este incomparabil mai mare datorită interconectării cu alte registre internaţionale (Sistemul Informatic European al Donatorilor de Măduvă - EMDIS şi Europdonor - Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni)", precizează un comunicat al Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de celule Stem remis marţi presei.

De la începerea activităţii RNDVCSH, în aprilie 2013, în centrele de transplant medular din România au fost realizate 56 transplanturi de CSH de la donatori neînrudiţi, dintre care doi donatori sunt din RNDVCSH. De asemenea, Registrul din România a furnizat celule stem hematopoietice recoltate de la un donator român pentru un pacient internaţional.

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii şi înfiinţată prin HG nr. 760/2009. RNDVCSH are misiunea de a de a identifica şi asigura, la standarde internaţionale, donatori de CSH compatibili neînrudiţi, tuturor pacienţilor din România care au nevoie de un transplant şi care nu au donatori compatibili înrudiţi.

Una dintre activităţile de bază ale Registrului o constituie organizarea şi menţinerea unei baze de date complexe cu donatorii voluntari de celule stem hematopoietice şi în acelaşi timp cu pacienţii care au nevoie de un transplant.

Această bază de date este securizată, conform tuturor standardelor internaţionale existente în domeniu şi face posibilă procesarea cererilor căutare a unui donator compatibil de CSH şi furnizarea celulelor stem hematopoietice (CSH), atât în ţară, cât şi în străinătate. RNDVCSH este instituţia responsabilă cu coordonarea şi supravegherea activităţilor de recrutare, testare şi donare de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi, conform standardelor internaţionale. Se pot înscrie în RNDVCSH, ca potenţiali donatori, persoanele sănătoase cu vârsta între 18 şi 45 de ani. După o documentare completă asupra a ceea ce presupune donarea de celule stem şi după semnarea unui formular de consimţământ privind decizia de a deveni donator/donatoare de celule stem hematopoietice, persoanele care şi-au dat acordul vor completa un chestionar medical, li se va recolta o probă de sânge pentru analize şi pentru determinarea profilului HLA. După acest demers, persoana înscrisă în Registru poate fi perechea unui pacient aflat în căutarea unui donator compatibil.

Cei care doresc să devină donatori pot suna la TelVerde 0800.88.STEM (7836), număr apelabil din reţeaua Telekom România, ne pot scrie un mesaj accesând http://www.registru-celule-stem.ro/contact sau se pot adresa direct unuia dintre cele 18 centre ale donatorilor de celule stem. Săptămâna aceasta, Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă (AMDM), Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni (DMOP) şi Grupul European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă (GESTM) a anunţat atingerea cifrei record de 25 milioane de persoane la nivel mondial înscrise ca potenţiali donatori voluntari de celule stem hematopoietice (CSH).

Acest moment de referinţă oferă un plus de speranţă pacienţilor, familiilor acestora şi personalului medical, aflaţi în căutarea unui donator compatibil. La fiecare trei minute, o persoană este diagnosticată cu cancer de sânge, dar fără un frate sau o soră compatibili, multe astfel de persoane se bazează pe registrele din toată lumea pentru a-şi găsi un donator compatibil. AGERPRES



Alte articole din Proiecte
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !





Newsletter

neuroiasi.ro/

Editorial
Un stat diluat de 10 ori
ciurea_alexandru.jpg
Un editorial de Alexandru Vlad Ciurea, publicat pe portalul România Liberă >> Citeste

Analiza
Peste 70.000 de pacienţi sunt trataţi în România de boala Parkinson
parkinson.jpg
Peste 70.000 de pacienţi cu boala Parkinson beneficiază de tratament medicamentos specific, ale cărui costuri lunare individuale se ridică la aproximativ 3.000 de lei, relevă o statistică prezentată de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Societatea de Neurologie din România (SNR), organizatori ai celei de a-V-a ediţii a Cursului Internaţional dedicat tulburărilor comportamentului motor, desfăşurată vineri şi sâmbătă în Poiana Braşov. >> Citeste

Compania Saptamanii
Rețeaua Regina Maria semnează un parteneriat pentru dezvoltarea primului spital privat din Cluj-Napoca
regina-maria-logo.jpg
Rețeaua de sănătate Regina Maria inițiază un proiect comun de dezvoltare a primului spital privat integrat la Cluj-Napoca - printr-o investiție totală de 15 milioane de euro. Spitalul, construit de la zero, urmează să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor și reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din afara Bucureștiului. >> Citeste

Interviu
Dr. Cristian Grasu: "Anual, 50.000 de români au nevoie de radioterapie"
grasu_cristian.jpg
Aproximativ 50.000 de bolnavi de cancer au nevoie anual de radioterapie, iar statul poate asigura, în condițiile actuale, tratament pentru 17.000, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, dr. Cristian Grasu, director în Ministerul Sănătății. Potrivit acestuia, pentru ca România să ajungă la nivelul țărilor din UE în ceea ce privește tratamentul prin radioterapie ar mai fi nevoie de peste 80 de acceleratoare, ceea ce ar presupune un efort financiar din partea statului de peste 350 milioane de euro, iar acest lucru nu este posibil fără un plan pe termen mediu. >> Citeste

Eveniment
La Conferinţa Regională de Management Medical Modern de la Bucureşti s-a discutat despre calitatea actului medical în spitalele româneşti
mmm_bucuresti_2016_1.JPG
Manageri de spitale din București și județele din regiunea de sud a țării au participat la cea de-a doua Conferinţă Regională de Management Medical Modern cu tema “Calitate în Managementul Sanitar din România”, eveniment organizat de Oameni și Companii în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). >> Citeste
agerpres.ro