Aproximativ 200 de invitaţi din patru ţări, la Zilele Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc

Aproximativ 200 de invitaţi reprezentând 30 de spitale din patru ţări sunt aşteptaţi, la sfârşitul săptămânii, la Zilele Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, manifestare ştiinţifică cu rol de formare a cadrelor medicale şi de promovare a instituţiei sanitare.

Managerul SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrad Judith, a declarat într-o conferinţă de presă că evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Universitatea Sapientia, cu Consiliul Judeţean şi cu Colegiul Teritorial al Medicilor Harghita şi reprezintă un punct de întâlnire a medicilor din zonă cu profesori din centrele universitare.

“Organizând cea de-a treia ediţia a Zilelor Spitalului simt că suntem mai aproape de scopul iniţial propus, am realizat un punct de întâlnire pentru profesori din centrele universitare şi medicii din teritoriu. Profesorii aduc noutăţile în medicină, iar colegii noştri prezintă rezultatele ştiinţifice ale practicii medicale. Cred că întâlnirile, discuţiile, dialogurile constructive sunt la fel de importante la un astfel de eveniment şi rodul acestor discuţii se vor vedea în activitatea de zi cu zi”, a declarat dr Konrad.

La rândul său, directorul de cercetare-dezvoltare al spitalului şi şeful blocului operator, dr. Adrian Dobrică a vorbit de evoluţia spitalului din ultimii ani, remarcând faptul că au apărut specialităţi noi iar medicii se perfecţionează continuu, ceea ce face că din ce în ce mai puţini pacienţi să fie trimişi în centrele universitare, majoritatea cazurilor fiind rezolvate în spitalul din Miercurea Ciuc.

“Ceea ce este de salutat şi este o situaţie din ce în ce mai îmbucurătoare este că marea majoritate a cazurilor speciale sunt rezolvate în ultimii ani la noi în spital, cu rezultate extraordinare, din punctul meu de vedere, comparabile, cu toată modestia, cu cele obţinute de centrele medicale. Acest fapt se datorează nu numai apariţiei de specialităţi noi, ci şi faptului că colegii titulari în specialităţile respective îşi fac treaba sârguincios, se perfecţionează continuu şi au această luptă cu ei înşişi de a se autodepăşi. Iar această manifestare are rolul de a-i stimula pe colegi în acest sens”, a spus dr. Dobrică.

Acesta a amintit faptul că, în ultimii ani, s-a reuşit scăderea mortalităţii în politraumatisme, la un procent de aproximativ 2%, mult sub media naţională.

Dr. Dobrică a mai arătat că manifestarea ştiinţifică de la Miercurea Ciuc reprezintă, deopotrivă, un eveniment cu rol educaţional şi de formare şi un eveniment de promovare a spitalului, fiind invitaţi profesori şi medici din centre universitare cu precădere din România şi Ungaria, dar şi din Anglia şi din Germania.

Prezentă la conferinţa de presă, conf. dr. Mara Gyöngyvér, prorector al Universităţii Sapientia, a apreciat parteneriatul cu SJU Miercurea Ciuc în organizarea acestui eveniment, subliniind că instituţia pe care o reprezintă are teme de cercetare legate de biologia medicinală şi că la această ediţie cadrele universitare vor avea mai multe prezentări.

Conferinţa de la Miercurea Ciuc se desfăşoară în perioada 5-7 iulie şi are printre participanţi medici, profesori universitari şi asistenţi, precum şi medici de familie sau rezidenţi, pentru care sunt pregătite programe speciale. AGERPRES