Antibioticele Mileniului III – dezbatere cu participare internațională

Pe 9 noiembrie, compania Antibiotice SA a lansat programul de responsabilitate socială Antibioticele Mileniului III, prin reunirea la Muzeul Național Cotroceni a unor experți internaționali și locali, precum și profesioniști care susțin constant utilizarea judicioasă a antibioticelor în medicina umană și veterinară.

Evenimentul a avut loc premergător săptămânii declarată de Organizația Mondială a Sănătății ca Săptămâna Mondială de Informare privind Antibioticele. Rezistența la antimicrobiene este o prioritate pentru multe state europene, dar și la nivel mondial, fiind considerată o amenințare la adresa sănătății publice.

Implicarea companiei Antibiotice SA în limitarea fenomenului rezistenței la antibiotice este un demers responsabil, firesc pentru un producător de medicamente în plină dezvoltare internațională, dat fiind că aceasta reprezintă o criză mondială care nu poate fi ignorată.

La evenimentul ce a atras aproximativ 100 de invitați a participat și conf. dr. Diana Loreta Păun, Consilier de Stat, care a transmis un mesaj din partea Administrației Prezidențiale, cu accent pe susținerea unei abordări integrate a fenomenului și necesitatea adoptării de bune practici în domeniu.

Dezbaterea a reunit perspective diferite cu referire la utilizarea și rezistența la antibiotice, o temă cu largă adresabilitate socială. Programul Antibioticele Mileniului III urmărește să atragă atenția asupra fenomenului, să susțină dezvoltarea și diseminarea de bune practici în domeniul utilizării antibioticelor, adresându-se unei comunități formate din pacienți și public larg, medici, asistenți medicali, farmaciști, producători, experți în mediu, reprezentanți ai mediilor academic și antreprenorial.

Prezentările au fost transmise live și pot fi urmărite integral în social media (Sănătate în Era Digitală).

 

Dintre temele care au revenit constant în expunerile invitaților menționăm:

  • Antibioticele sunt medicamente extrem de valoroase pentru evoluția medicinei moderne, îndeosebi în transplanturi, intervenții chirurgicale complexe, oncologie, neonatologie și altele.
  • Fenomenul creșterii rezistenței la antimicrobiene este o realitate la nivel mondial însă răspunsul la acest fenomen nu este blamarea antibioticelor, ci acțiuni ferme și concrete de utilizare judicioasă a acestora.
  • Colaborarea dintre diverși participanți în acest domeniu, precum și educarea continuă a pacienților și profesioniștilor sunt esențiale.
  • Sunt necesare măsuri concrete la nivel național care să fie armonizate cu cele internaționale, atât în medicina umană cât și în medicina veterinară și agricultură. Astfel de măsuri trebuie să pornească de la realități măsurabile din spitale, comunitate și domeniul veterinar pentru a putea realiza monitorizarea și a modula intervențiile, inclusiv prin elaborarea de ghiduri. Există demersuri valoroase din țările unde astfel de măsuri au fost elaborate deja în ultimii ani, dar și din experiența națională, care au condus la controlul fenomenului rezistenței bacteriene.
  • Deoarece ritmul apariției de noi antibiotice în ultimul deceniu este lent, este la fel de importantă utilizarea și menținerea în circuitul terapeutic a antibioticelor tradiționale, cât și încurajarea cercetării în acest domeniu. Rezistența organismului la antimicrobiene se manifestă atât la antibioticele vechi, tradiționale, cât și la cele mai noi, singura măsură viabilă pentru a păstra eficacitatea acestora fiind utilizarea lor judicioasă.
  • Nu în ultimul rând, inovația, inclusiv prin digital, trebuie să devină alături de cercetare, și bunele practici o preocupare permanentă a participanților în acest domeniu.
  • Este nevoie de implicare amplă, susținută, și de colaborare pentru a face pași concreți, ca societate, în abordarea utilizării judicioase a antibioticelor.

Acest eveniment reprezintă un prim pas în programul Antibioticele Mileniului III, un program de comunicare și dezvoltare de bune practici pentru păstrarea eficacității antibioticelor, pe care compania Antibiotice SA îl va continua.