rafila_alexandru.jpgSoluția pentru reglementarea unor aspecte din Programul național de vaccinare este o lege care să cuprindă câteva principii ce vizează asigurarea vaccinurilor fără întreruperi, elemente legate de finanțarea continuă, de informare și asumarea de către Ministerul Sănătății a tuturor consecințelor referitoare la posibile reacții adverse grave legate de administrare, a declarat președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, membru în Comitetul Permanent al Biroului Regional Europa al Organizației Mondiale a Sănătății.

„Acest proiect de lege are câteva principii care au stat la baza redactării lui. Primul lucru care a fost avut în vedere este legat de asigurarea resurselor acestui program și nu mă refer neapărat la banii în sine, ci la asigurarea vaccinurilor fără întreruperi. Soluția este una legislativă pentru a crea un stoc de vaccin suficient să acopere perioadele în care acesta nu poate fi procurat din motive obiective. (…) Există multe riscuri să apară penurie și atunci singura soluție este să avem o aprovizionare constantă, pe baza unor stocuri care să existe la nivel național”, a precizat Rafila, la forumul național „Stop Gripă”.

Potrivit lui Rafila, multe alte probleme sunt legate de logistica distribuției vaccinului, de finanțarea continuă, de informare – decizia părinților în ceea ce privește vaccinarea trebuie să se bazeze pe cunoaștere. „Trebuie să avem surse de informare, campanii de informare permanente, iar acest lucru trebuie reglementat și, bineînțeles, finanțat și asumat de autoritățile de sănătate publică”, a susținut președintele SRM.

El a adăugat că un lucru „deosebit” de important este asumarea de către Ministerul Sănătății a tuturor consecințelor privind reacția adversă gravă a unui vaccin. „Este prevăzut în legislația tuturor țărilor din UE. Dacă cumva apare o reacție adversă gravă legată de administrarea unui vaccin, lucrul acesta este asumat și compensat de Ministerul Sănătății, ceea ce este normal”, a punctat Rafila.

În opinia sa, probabilitatea apariției acestor reacții adverse este extrem de mică. „Aș vrea să fac și o comparație. Ministerul Sănătății a lansat un avertisment săptămâna trecută legat de cazurile de rujeolă, care sunt în număr de circa 700 în momentul de față în țara noastră. Din păcate, aceste cazuri de rujeolă se datorează unei acoperiri vaccinale scăzute pentru pojar. Și s-au înregistrat deja trei decese în cazul a 700 de cazuri de îmbolnăvire. Deci, dacă punem în balanță beneficiile cu eventualele reacții adverse, beneficiile sunt cu siguranță mai mari, iar riscurile legate de vaccinuri sunt foarte mici, pentru că sunt printre cele mai controlate produse farmaceutice”, a explicat profesorul Rafila.

Potrivit dr. Anca Drăgănescu, președintele Asociației Pro Imunizare, acoperirea vaccinală în România înregistrează procente sub 75%, în timp ce OMS recomandă un procent de peste 95%. AGERPRES